Prima pagină » Știri politice » The Economist: Andrei Marga a fost incapabil să prezinte agenda oficială a țării pentru summitul european

The Economist: Andrei Marga a fost incapabil să prezinte agenda oficială a țării pentru summitul european

The Economist: Andrei Marga a fost incapabil să prezinte agenda oficială a țării pentru summitul european
Disputele dintre președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta au monopolizat dezbaterea publică în România, problemele importante trecând în plan secundar, în contextul în care ultimul lucru de care au nevoie românii este o nouă perioadă de instabilitate politică, scrie The Economist.

Disputele dintre președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta au monopolizat dezbaterea publică în România, problemele importante trecând în plan secundar, în contextul în care ultimul lucru de care au nevoie românii este o nouă perioadă de instabilitate politică, scrie The Economist.

„O nouă perioadă de instabilitate politică este ultimul lucru de care românii au nevoie acum. România a schimbat de două ori guvernul anul acesta. Mii de persoane ieșiseră pe străzi în ianuarie pentru a protesta față de măsurile de austeritate și a denunța nivelul de trai”, explică blogul revistei The Economist.

„Președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta se atacă reciproc fără rețineri. Totul a început în urmă cu o lună, când ambii lideri au anunțat intenția de a participa la summitul Consiliului European”, notează revista financiară într-un material intitulat „Victor Ponta, în război”, reamintind că, ulterior, premierul român a continuat disputele, sugerând inițierea procedurii de suspendare a președintelui Băsescu.

„Lupta dintre principalii lideri politici ai României a monopolizat dezbaterea publică; probleme importante ale României la Consiliul European – precum accesul la fonduri structurale și aderarea la Schengen – nu mai sunt subiecte de dezbatere publică. Chiar și ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a fost incapabil să prezinte agenda oficială a țării pentru summitul european. Întrebat de presa din România care este poziția Bucureștiului la summitul de la Bruxelles, purtătorul său de cuvânt a declarat că domnul Marga nu a avut timp să «proceseze informațiile»”, explică The Economist.

„De ce este atât de important cine reprezintă România la Consiliul European? Din punctul de vedere al Bruxellesului, nu contează prea mult dacă este președintele sau primul-ministru, dat fiind că țara nu are o mare influență asupra deciziilor Consiliului European”, subliniază revista financiară.

Blogul The Economist reamintește că Victor Ponta a fost acuzat recent de revista Nature că a plagiat părți ale tezei de doctorat, premierul român respingând acuzațiile și afirmând că în spatele scandalului este Traian Băsescu.

Într-un interviu acordat The Economist, Ponta a recunoscut că România se confruntă în prezent cu o criză de credibilitate pe plan internațional. Iar, conform The Economist, disputele la nivel înalt nu ajută în niciun fel la rezolvarea acestei situații. Ponta crede că disputele se vor încheia abia după scrutinul parlamentar din toamnă, când România ar putea schimba din nou guvernul.

„Între timp, cum afectează această criză România? Leul a scăzut aproape la un nivel-record în raport cu euro. Disputele politice pot influența și șansele României de a deveni membră a Spațiului Schengen anul acesta. Liderii politici de la București par să fi uitat deja de ce mii de persoane au protestat în frig la începutul acestui an”, încheie blogul The Economist.

Citește și