Toader, despre înregistrările cu procurori: Dacă sunt adevărate, să fie cunoscute de societate
Prezent la Iași, la o conferință organizată de Universitatea de Medicină și Farmacie, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a fost întrebat ce părere are despre înregistrările care au apărut în spațiul public și în care apar procurori.
„Toate lucrurile, dacă sunt adevărate, trebuiesc cunoscute nu numai de mine ca ministru al Justiției sau de cei din sfera Justiției, ci de societate în general. Dacă aici vorbim despre medici, despre eventualele acte de malpraxis, care trebuiesc cunoscute și, eventul sancționate, și în lumea juridică trebuie să cunoaștem eventualele derapaje, manifestări, care contravin legii, intereselor beneficiarului actului de justiție și, bineînțeles, că trebuiesc și vor fi luate măsurile proporționale, măsurile legale faptelor care sunt relatate în spațiul public, evident, după o verificare atentă în măsura în care se vor dovedi că sunt adevărate”, a spus Tudorel Toader.
Ministrul a mai spus că „dacă este adevărat (ceea ce a apărut în spațiul public – n.r.), cred că este firesc ca adevărul să fie scos la suprafață, să-l cunoaștem, să luăm măsuri, să prevenim astfel de acte, astfel de fapte”.
Totodată, Tudorel Toader a continuat paralela dintre actul medical și actul de justiție, spunând că judecătorul „ajută partea ajutată la rândul ei de avocat să își restabilească dreptul pretins încălcat”, la fel cum medicul „ajută pacientul să își recupereze sănătatea”.
„Dacă aici vorbim de pacientul care e vulnerabil în fața actului medicului, la fel și în Justiție, vorbim de părțile care sunt vulnerabile în fața actului de justiție. La medicină, medicul ajută pacientul să-și recupereze sănătatea, în domeniul Justiției, judecătorul ajută partea ajutată la rândul ei de avocat să își restabilească dreptul pretins încălcat”, a mai spus Tudorel Toader.