Toma Petcu, ministrul Energiei, validat cu 40 de voturi pentru și 17 împotrivă
Toma-Florian Petcu a precizat, în discursul său prezentat parlamentarilor, că își propune să mențină producția de cărbune necesar sistemului energetic, referindu-se în mod special la cea de huilă.
„Vom încerca să găsim soluții pentru menținerea producției de huilă și chiar sporirea acesteia în minele din Valea Jiului”, a spus Toma-Florian Petcu. El s-a referit și la Hidroelectrica, despre care a spus că „se află într-o poziție economică corectă”.
Petcu a mai arătat că va susține și producția în cogenerare („cogenerație” fiind termenul utilizat de el) de înaltă eficiență, pentru a valorifica mai bine potențialul energetic al țării.