Toni Greblă, despre noile măsuri: În ZILELE de 30 noiembrie și 1 Decembrie nu se face campanie pentru parlamentare, ci pentru prezidențiale
This browser does not support the video element.
Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), a declarat miercuri într-o conferință de presă după ședința de Guvern că în urma Hotărârilor de Guvern privind alegerile prezidențiale, dar cele Hotărârile de săptămâna trecută privind alegerile parlamentare, în zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie nu se poate face campanie sau propagandă pentru alegerile parlamentare, în schimb se poate pentru alegerile prezidențiale.
Șeful AEP a precizat că la alegerile parlamentare pentru care votul în străinătate se desfășoară sâmbătă și duminică, iar pentru alegerile prezidențiale votul în străinătate se desfășoară vineri după-amiază, sâmbătă și duminică în data de referință a desfășurării alegerilor.
Pentru prezidențiale în Diasporă, avem două zile și jumătate, pentru parlamentare, avem două zile în străinătate, o zi în țară, a mai menționat Toni Greblă.
Zilele de 30 noiembrie și 1 Decembrie propagandă, doar pentru prezidențiale
Președintele AEP a vorbit despre așa zisa ,,perioadă de liniște electorală, adică sâmbăta înaintea datei alegerilor, sâmbătă de la ora 7 și duminică este interzisă orice fel de activitate de propagandă electorală.”
În ziua de 30 noiembrie și 1 decembrie nu vor putea fi desfășurate activități de campanie electorală pentru alegerea Parlamentului României, însă propaganda electorală pentru președintele României poate să fie desfășurată, deoarece îi permite propria lege care reglementează alegerea președintelui.
Orele de curs nu vor fi afectate
Întrebat dacă se va mai repeta aceeași situație ca la alegerile locale, comasate cu cele europarlamentare, când au fost probleme cu predarea buletinelor de vot, iar o parte din școli au fost blocate, Greblă a spus că: Două precizări aș face. Alegerile prezidențiale și parlamentare, din punct de vedere organizatori, mai ales din ceea ce ați spus dvs. operațiunea de numărare a votului, de consemnare a votului în secțiile de votare și de predare a rezultatului votului și a celorlalte materiale la birourile electorale de circumscripție și pentru un scrutin și pentru celălalt, lucrurile sunt mult mai lejere din acest punct de vedere decât pentru alegerile locale.”
Operațiunea de numărare și de consemnare a voturilor la prezidențiale pentru primul tur durează un pic mai mult câteva ore, 3-4 ore, iar pentru turul II dacă va fi organizat, numărarea votului și consemnarea votului se face într-o oră, maxim două. Problema cu restituirea sediilor, secțiilor de votare când au fost organizate în unități școlare, după părerea mea, nu va mai fi, a mai spus Greblă.
Personalul din secțiile de votare
Toni Greblă a declarat că este suficient personal în secții, mai ales că indemnizațiile au fost crescute și menținute la nivelul actual.
Am menținut prin HG și prin OUG 84 să avem aceeași indemnizație a membrilor birourilor electorale, ceea ce să zicem că poate fi un pic atarctiv. În al doilea rând, nu va mai fi cazul ca oamenii să stea 3-4 zile până să predea rezultatul votului și celelalte materiale va fi o operațiune mult mai simplă. În al treilea rând, avem asigurați prin lege și sunt în evidența registrului electoral la nivelul de 2-3 ori față de numărul pe care o să-i extragem pentru a forma secțiile de votare cu președinte și respectiv locțiitor, deci avem personal suficient, a mai spus Greblă.
CITEȘTE ȘI: