Topul promisiunilor nerespectate făcute în campania din 2012. Ce au promis USL și PP-DD
USL a promis în anul 2012 că va construi 1.200 de kilometri de autostradă până în 2020. Un an mai târziu, ministrul delegat Dan Șova declara că autostrada Comarnic va fi finalizată până în anul 2016 ”chit că se mută pe ea”.
„O începem și o terminăm pâna în 2016 chit că mă mut pe ea. Mă mut cu cortul pe autostrada Comarnic și tot o termin”, declara Dan Șova în anul 2013.
În același an, președintele PSD și premierul de la acea vreme, Victor Ponta, declara că nu va mai candida la următoarele alegeri parlamentare, dacă autostrada Comarnic-Brașov nu va fi executată până în anul 2016.
După aproximativ cinci licitații pentru cinci loturi de autostradă, procedurile necesare pentru construirea autostrăzii sunt blocate, fiind în parte anulate, în parte contestate în instanță. Ponta candidează însă din nou.
O altă promisiune făcută de USL care a rămas doar pe hârtie este regionalizarea, care ar fi presupus și revizuirea Constituției pentru a adăuga regiunile ca unități administrativ-teritoriale cu personalitate juridică, peste județe, municipii, orașe și comune. Din acest motiv, USL promitea să desființeze Ministerul Dezvoltării, care a rămas însă unul cu greutate, având în vedere că acesta controlează fonduri pentru teritoriu.
Viziunea USL de campanie prevedea că funcțiile politice se vor limita doar la miniștri și la secretarii de stat, Uniunea având în vedere ca în prima lună de guvernare să modifice Legea-cadru a descentralizării.
Un milion de noi locuri de muncă au fost promise de USL, astfel încât numărul de angajați să devină cel puțin egal cu numărul de pensionari. Acestea au rămas însă un vis frumos.
USL a promis și implementarea unui proiect pilot cu privire la salarizarea diferențiată, în funcție de performanță, a personalului din sistemul sanitar. Proiectul a rămas doar în stadiul de intenție.
Uniunea Social-Liberală (USL) a fost formată din fostul PNL, PSD și fostul PC. USL a câștigat alegerile legislative din 9 decembrie 2012, atât pentru Camera Deputaților cu 58,63% cât și pentru Senat, cu 60,03% din voturile exprimate.
Alianța România Dreaptă, centrată în jurul PDL, a pierdut alegerile. Printre promisiuni s-au numărat îmbunătățirea sistemului spitalicesc național, stoparea până în 2016 a declinului populației stabile a României, identificarea de posibilități de antrenare a persoanelor pensionate în activități economice în care prevalează nevoia de experiență, activități care să ofere venituri superioare pensiei.
Promisiunile electorale exotice din 2012 au fost cele ale defunctului PP-DD – mărirea tuturor salariilor și pensiilor, investiții masive în agricultură, construirea a sute de mii de locuințe, anularea tuturor taxelor și impozitelor, precum și acordarea de către stat a câte 20.000 EUR fiecărui antreprenor român. Niciuna dintre promisiunile PP-DD nu a fost îndeplinită.
Partidul Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD) a fost înființat de Dan Diaconescu și a fuzionat cu UNPR în anul 2015. PP-DD a trimis în Parlament, la alegerile din 2012, 21 de senatori (14,65%) și 47 de deputați (13,99%).