Gândul scria în decembrie că patru miliarde de lei, echivalentul unui miliard de euro, au însumat, din 2007 în 2011, titlurile de despăgubire acordate unor oameni de afaceri care, fără a fi moștenitori ai unor proprietăți revendicate, au primit drepturile litigioase asupra acestora, multiplicându-și astfel alte business-uri, în general prea puțin vizibile până atunci. Schema exploatată intens până în 2013, când statul îi despăgubea cu 100% pe „samsarii imobiliari”, cum i-a numit Victor Ponta, a funcționat, arată dosarul „Bica – Dumitrean”, ca o rețetă de îmbogățire rapidă bazată de o breșă din legea retrocedării proprietăților, dar, mai ales pe conexiunile politice ale câtorva „băieți deștepți” din imobiliare. Între aceștia, numele lui Dorin Cocoș, la acea vreme soțul Elenei Udrea, era printre primele din listă. Câștigători direcți ai unor sume de bani în numerar sau ai unor pachete importante de acțiuni la Fondul Proprietatea, în urma acestor titluri de despăgubire, sunt însă oameni de afaceri în general discreți, care fac astăzi profit din imobiliare, din agricultură sau din energie.
După 5 ani de așteptare, moștenitorul unui teren cu toate actele în regulă renunță la ideea că statul îl va compensa, așa cum îl obliga legea, cu acțiuni la Fondul Proprietatea și îi vinde la un preț derizoriu toate drepturile sale unui om de afaceri. În 5 luni de la semnarea documentelor notariale, noul titular nu deschide doar toate ușile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), ci ajunge să obțină și plata titlului de despăgubire la o valoare supraevaluată, prejudiciind statul cu 61,7 milioane de euro. Schema descrisă de procurori în jurul despăgubirii acordate în martie 2011 lui Stelian „Stelu” Gheorghe, cu susținerea lui Dorin Cocoș, în dosarul „Bica” nu a fost aplicată unui caz, prin excepție, ci era, așa cum suspectau anterior inspectorii Curții de Conturi, o practică în instituție.
Câștigători din morișca creată în jurul Comisiei Naționale pentru Stabilirea Despăgubirilor (CNSD), așa cum s-a numit cartierul general al titlurilor de despăgubire din 2005 până în 2013, au fost, alături de Stelian Gheorghe (despre care Gândul a scris AICI), alți câțiva oameni de afaceri, cunoscuți azi, în ciuda discreției publice din ultimii ani, în domenii precum energia, agricultura, imobiliarele sau implicați în finanțarea unei echipe de fotbal. Gheorghe Iaciu, de numele căruia se leagă cartierul „Greenfield” din București, Mihai Rotaru și Adrian Andrici, finanțatorii CS Universitatea Craiova, Irina Nisiparu, soția lui Mihai Rotaru, sau Horia Șchiopu Simu, cunoscut ca „bancherul cuprului”, sunt doar cinci dintre cei pe care documentele oficiale îi menționează ca beneficiari ai unor titluri de despăgubire de câteva ori mai valoroase decât sumele plătite de ei foștilor proprietari sau moștenitorilor direcți.
Ca și în cazul celor mai multe dintre contractele cu statul încheiate în ultimii 20 de ani, profitul ajungea să se împartă, arată procurorii în dosarul menționat, cu oamenii-cheie care influențau numirile politice în instituții, o mică parte ajungând, în final, și la partidul care a făcut posibilă afacerea. Gândul a găsit în lista sponsorilor oficiali din 2008 ai PDL atât compania CCCF Drumuri și Poduri aflată în portofoliul lui Adrian Andrici, dar și numele lui Dorin Cocoș, cel care, potrivit unui martor audiat de DNA, i-ar fi pretins lui Stelian Gheorghe10 din cele 61 de milioane de euro câștigate în urma unei astfel de retrocedări.
Firul titlurilor de despăgubire preschimbate automat în acțiuni la Fondul Proprietatea s-a rupt în 2013, odată cu modificarea legii. CNSD s-a transformat în Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, dar a rămas, în aceeași măsură, numită politic. În locul schemei consacrate de „samsari”, se prefigurează o altă formulă pentru afaceri imobiliare profitabile. În următoarele șase luni, ANRP va trage linie sub toate terenurile încă aparținând statului – pășuni, terenuri agricole, păduri – urmând să le scoată din 2016 la licitații dedicate strict celor care dețin puncte de despăgubire certificate de Guvern. În locul „samsarilor” au apărut „recuperatorii de puncte”. Despre stadiul centralizării proprietăților statului și despre noua schemă de compansare, în jurul „recuperatorilor de puncte”, explică președintele ANRP, George Băeșu, într-un interviu care va fi publicat mâine.
Prima schemă a profitului din retrocedări
Dosarul „Bica” și un raport din 2013 al Curții de Conturi care a inspectat despăgubirile acordate între 2007 și 2011 în România descriu în amănunt schema care a funcționat până în 2013. Înființată în 2005, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – și, implicit Comisia Națională pentru Stabilirea Despăgubirilor – a funcționat inițial sub conducerea lui Ingrid Zaarour (PNL). I-au urmat Ancuța Opre, membră PSD și ex-consilieră a lui Mircea Geoană, Crinuța Dumitrean, numită pe filiera PDL, la sugestia lui Ioan Oltean, Dorina Danielescu (venită din procuratură) și George Băeșu, fost deputat PSD.
Membri CCSD au fost de la început reprezentanții unor instituții guvernamentale, cei mai mulți chiar ai ANRP. Numirile politice în toate eșaloanele guvernamentale au avut însă ca rezultat și politizarea acestei comisii, împărțită, în momentul martie 2011, al marii afaceri a lui Gheorghe și a lui Dorin Cocoș, între două centre de putere care au fuzionat, ca o coincidență, în timp ce, politic, se negocia prelungirea mandatului lui Emil Boc în fruntea PDL în perspectiva unei Convenții Naționale care a avut loc în mai 2011.
Cine sunt marii despăgubiți ai României, în guvernarea PDL
Câștigurile din cumpărarea drepturilor litigioase asupra imobilelor sau terenurilor și revendicarea acestora cu ajutorul conexiunilor politice au fost, în perioada 2007-2011, de 4 miliarde de lei, echivalentul a un miliard de euro, arată Raportul Curții de Conturi, disponibil integral AICI.
1,5 miliarde de lei au obținut în acest mod cei care au cumpărat drepturile de la moștenitori ai unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, recunoscuți prin Legea 10/2001. Din acești bani, 814 milioane, adică mai bine de jumătate, au ajuns la primii 7 clasați în topul celor mai inspirați cumpărători de drepturi litigioase.
Topul câștigurilor din despăgubirile acordate în baza Legii 10/2001
Top 7 câștigători din titlurile de despăgubire. Sursa: Raportul Curții de Conturi la ANRP
Un beneficiu de aproape 200 de ori mai mare decât investiția a scos Horia Șchiopu Simu, fost bancher implicat la acel moment în afaceri în industria prelucrării cuprului, dar și în construcții și foraj. De aproape 40 de oari mai mult decât a dat a obținut însă și Mihai Rotaru – actualul finanțator al CS Universitatea Craiova, al cărui nume se regăsește, alături de cel al soției sale, și în Topul câștigurilor din despăgubirile acordate în baza Legii fondului funciar 18/1991.
Topul câștigurilor din despăgubirile acordate în baza Legii fondului funciar 18/1991
Top 3 câștigători din titlurile de despăgubire. Sursa: Raportul Curții de Conturi la ANRP
Primii patru mari beneficiari ai „breșei” tranzacționării drepturilor litigioase au câștigat, în total, titluri de 450 de ori mai valoroase decât sumele pe care le-au cheltuit cu moștenitorii. Cea mai bună afacere a făcut-o însuși Stelian Gheorghe care a primit un beneficiu de 60 de ori mai mare, în baza unei supraevaluări, acceptate datorită legăturii sale cu Dorin Cocoș și a puterii acestuia în lumea politică, așa cum susțin procurorii DNA.
La finalul unei inspecții de câteva luni, Curtea de Conturi a arătat că Horia Simu a avut, din diferența dintre cât a obținut de la stat și cât a plătit foștilor proprietari, un câștig de 127 de milioane de euro, Gheorghe Iaciu împreună cu Mihai Rotaru au scos, dintr-o singură despăgubire, 8 milioane de euro, în timp ce cel din urmă a avut profituri importante și din alte dosare similare: 25 de milioane de euro dintr-altul și 9 milioane de euro din cel în care i-a fost implicată soția
HORIA ȘCHIOPU SIMU – afaceri în prelucrarea cuprului, construcții, foraj și în industria apei minerale
A primit, alături de partenerul său de afaceri, Horia Pitulea, supranumele de „bancher al cuprului” ca urmare a implicării sale în holdingul CUPROM (format din cele două fabrici românești de cupru – PHOENIX BAIA MARE și ELCOND ZALĂU și din două institute de cercetare cumpărate de la stat în 2003 – IPRONEF și CEPRONEF) la scurt timp după plecarea de la Citigroup. Cuprom a avut în perioada 2000-2006 afaceri de peste 200 milioane de euro, dar a intrat în dificultate în condițiile prăbușirii prețului la cupru în 2008 și, ulterior, în lichidare. Încercarea lui Simu de a cumpăra și minele românești de cupru a eșuat, potrivit Ziarului Financiar.
Trecerea lui Horia Simu prin industria cuprului nu a rămas fără urme. Cuprom a închiriat, în consorțiu cu ENERGO MINERAL și Ipronef, activitatea Cupru Min între 2007 și 2008. Potrivit fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu, „Energo Mineral a extras cupru fără investiții, făcând un profit de șase milioane de euro pe an. În iulie 2009, după o stagnare a activității de nouă luni și trimiterea în șomaj a 360 de persoane, a denunțat contractul cu S.C. Cupru Min S.A., rămânând cu datorii de aproximativ 40 de milioane de lei față de Cupru Min. Cu același consorțiu, tot în iunie 2007 s-a încheiat un alt contract de cooperare și pentru S.C. Moldomin S.A. Moldova Nouă, care s-a derulat cam în aceleași condiții ca și cel de la Cupru Min. „Reușita” procesului s-a concretizat în intrarea Moldomin în lichidare în anul 2010, pentru datorii de 50 de milioane de euro”.
La trei ani după intrarea în afacerea prelucrării cuprului, Horia Simu s-a extins în industria apei minerale prin achiziția a 32% din Lipomin Lipova, prin intermediul Nordexo Manufacturing. Prin Lipomin a fost cumpărată compania Carpatina care a achiziționat, la rândul său, Herculane Water cu tot cu proprietățile imobiliare din Băile Herculane.
În 2007, cumpără prin consorțiul Amteck Investiții (57% Horia Simu), Cuprom și Ipronef, în urma unei licitații a AVAS, pachetului majoritar bal companiei de foraj Foradex București, pentru care se plătesc 60 de milioane de euro. Controlul Foradex este pierdut în 2010 de Amteck Investiții în favoarea unei companii cipriote: Alabastra Mining Limited.
Tot în 2007, preia, prin NORDEXO MANUFACTURING pachetul majoritar al producătorului de cabluri Cord Buzău pe platformă căreia Glass Corp, o altă firmă a lui Simu și Pitulea, construiește o fabrică de sticlă.
În 2008, intră ca acționar principal în Compania de Construcții și Căi Ferate (CCCF) București, companie care deținea la acel moment pachetul majoritar de acțiuni al firmei de construcții SCT București (SCTB). CCCF, care are în portofoliu și dirma Dunapref Giurgiu specializată în producția de prefabricate pentru lucrări de insfrastructură, a fost vândută ulterior, ca și Cord Buzău, fondului de investiții austriac Donau Finanz, prin intermediul DO-FI South East Holding. (Sursa foto: Ziarul Financiar)
GHEORGHE IACIU – afaceri în imobiliare, comerț cu alcool, investiții la bursă
Dezvoltator imobiliar devenit cunoscut în mediul de afaceri în anii 2000, ca proprietar al complexului Doraly din Ilfov, Gheorghe Iaciu a pornit cu la Global Spirits Company, producător de băuturi alcoolice, la care era în 2003 era director și acționar majoritar. În august 2008, cu două luni înainte de căderea băncii Lehman Brothers, ceea ce a dat startul crizei imobiliare, Iaciu vindea 50% din proiectul Expo Market Doraly într-o tranzacție evaluată la 70 de milioane de euro.
La 53 de ani, Gheorghe Iaciu este considerat unul dintre cei care câștigă suficient din bursă cât să facă din activitatea de investitor un job. Controlează în prezent 49% din dezvoltatorul imobiliar Impact care a construit, printre altele, cartierul Greenfield din București și cartierul Europa din Oradea, Doraly Mall, care administrează un centru comercial în Constanța, și Octogon Total Management. În compania Impact este asociat cu Adrian Andrici, alături de care s-a și luptat în 2012 pentru preluarea controlului SIF Muntenia. Anul acesta și-a vândut participația de 5%, explicând pentru Ziarul Financiar că intenționează să se „focuseze pe imobiliare”. Tot în 2014 a cumpărat, la Iași, cenÂtrul comercial Moldova Mall pentru a-l transforma, în cea mai mare parte în birouri.
Este cel care, la redeschiderea Muzeului Antipa, a donat o colecție de peste 30 de trofee de vânătoare. (Sursa foto: Ziarul Financiar)
ADRIAN ANDRICI – afaceri în fotbal, construcții, imobiliare și comerț
Fără a apărea în raportul Curții de Conturi, Adrian Andrici este nominalizat de procurorii DNA în dosarul în care a fost arestată preventiv fosta șefă a DIICOT, Alina Bica. Potrivit acestora, Andrici se numără printre cei cu care Stelian Gheorghe a împărțit cele 61,7 milioane de euro cu care a prejudiciat statul.
Adrian Andrici este, cu 85%, principalul acționar al Club Sportiv U Craiova SA. În afara clubului de fotbal, este implicat în afaceri în domeniul construcțiilor, prin SCT București și CCCF Drumuri și Poduri Timișoara SRL, al imobiliarelor – prin Rural Moldova SRL, Extraland SRL Voluntari și Pro Real Estate Development SRL – și al comerțului, prin Intensiv DVM SRL.
Andrici este de asemenea prezent pe piața media, deținând alături de Adevărul Holding postul Radio City FM București (40%) și fiind considerat unul dintre finanțatorii revistei Kamikaze.
MIHAI ROTARU și IRINA NISIPARU (ROTARU) – afaceri în energie, imobiliare, agricultură
Unul dintre cei mai puternici investitori la bursă, Mihai Rotaru este și el, din 2013, asociat al lui Adrian Andrici, cei doi fiind principalii acționari ai clubului de fotbal CS Universitatea Craiova. În același an 2013 l-a susținut, prin intermediul surorii sale, pe Andrei Hrebenciuc în Consiliul de Administrație al SIF Moldova, fiul lui Viorel Hrebenciuc fiind de altfel cel care a admis că îl cunoștea pe Mihai Rotaru „de ceva timp” și că au stat de vorbă înainte de depunerea candidaturii.
În cumpărarea drepturilor litigioase pentru proprietăți revendicate a inclus-o și pe Irina Nisiparu (32 de ani), devenită ulterior soția omului de afaceri. Prin intermediul ei, a cumpărat în 2008 de la Camera de Comerț Argeș drepturile litigioase pentru un teren pentru care Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor a emis ulterior un titlu de despăgubire de 10 ori mai mare, transpus în acțiuni la Fondul Proprietatea.
Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, familia Rotaru face în prezent afaceri în energie (XALADINE ENERGY SRL, XALADINE FURNIZARE SRL), prin cele două parcuri fotovoltaice din comuna Leu, județul Dolj, în agricultură (RURAL CAPITAL SRL, AGRI TERENURI BRĂILA SRL, DELTA BERCENI SRL, DELTA GAIA AGRICULTURE SRL) și în imobiliare (RURAL CAPITAL DOI SRL, RURAL DOBROGEA SRL, XALADINE GROUP SRL). (Sursa foto: Mediafax Foto)
MARIUS BARBU – afaceri în imobiliare
Într-un dosar soluționat pe 18 octombrie 2010 Marius Barbu a primit, în calitate de cesionar, titlu de despăgubire de 93.615.000 de lei pentru o proprietate din județul Cluj. Omul de afaceri în vârstă de 45 de ani este asociat al consilierului local de Cluj-Napoca Adrian Popa (PNL) în firma FCC Imobiliare SRL, un dezvoltator imobiliar local și deține acțiuni la FCC VENTURE FUND SRL, transportator rutier de mărfuri cu o evoluție financiar-contabilă peste media industriei.
La mijlocul anilor 2000, era deținătorul EUROPOINT COMPANY SRL, o firmă de consultanță și management care a administrat până în 2006 Medi Shoes SRL, companie care avut printre obiectele de activitate închirirea și subînchirierea de imobile.
Timpul recuperatorilor de puncte
Un audit din 2012 al Ministerului Finanțelor indica grave nereguli la ANRP. Dintre cei care își ceruseră drepturile, mai puțin de un sfert fuseseră despăgubiți în cei șase ani de funcționare a autorității. Din 75.000 de dosare depuse până în 2011, 49.000 erau abia în fază incipientă sau încă nerepartizate spre analiză. Numărul dosarelor la ANRP ajunsese însă în 2013 la aproape 100.000 numai în baza legii 10 și un număr similar asociat Legii 18.
Dacă moștenitorii de drept așteptau ani la rând să treacă de la o etapă la alta, cumpărători de drepturi litigioase își foloseau influența sau, în unele cazuri, certificate medicale, pentru a obține un loc în capul listei pe ordinea de zi a Comsiei. Evaluatorii celor mai valoroase terenuri au fost, în cele mai multe situații aceiași, iar analizele lor nu s-au conformat normelor ANEVAR, ci s-au dovedit a fi concluzii le comparației unor anunțuri de vânzare din presă.
Schimbarea legislativă și a circuitului prin care s-au acordat despăgubiri mult peste valoarea reală a imobilelor s-a făcut, practic, la presiunea Curții Europene a Drepturilor omului care a dat, în octombrie 2010, prima hotărâre-pilot împotriva României, suspendând toate cele peste 600 de cazuri pe care le avea în analiză pe această temă și cerând Guvernului o soluție în maximum 18 luni, adică până în aprilie 2013. Estimarea datoriilor pe care statul le avea atunci față de foștii proprietari ajungea la 21 de miliarde de euro.
În martie 2012, Guvernul Ungureanu a decis sistarea convertirii titlurilor de despăgubire în bani și modificarea legii în sensul limitării la 15% a sumelor acordate în numerar cu eșalonarea acestora pe 10-15 ani. Estimările oficiale ale Ministerului de Finanțe au indicat atunci că pentru a plăti toate datoriile față de foștii proprietari statul avea nevoie de 16 miliarde de euro. Proiectul a căzut însă odată cu Cabinetul Ungureanu, Guvernul Ponta venind, un an mai târziu cu o nouă versiune a legii pentru care și-a angajat răspunderea în Parlament.
Datele guvernamentale au arătat în ianuarie 2013 că România achitase, în total, mult mai mult decât relrvase raportul Curții de Conturi: 5 miliarde de euro către foștii proprietari: 4 miliarde de euro în acțiuni la Fondul Proprietatea (în care Guvernul Tăriceanu a inclus participații la cele mai importante companii din energie – Petrom, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz) și 1 miliard de euro numerar.
Proiectul adoptat și devenit Legea 165/2013 prevedea despăgubirea, pe cât posibil în natură, a foștilor proprietari. Pentru situațiile în care acest lucru nu mai era posibil, au început să se emită puncte cu valoarea de 1 leu care să fie folosite după 2016 la licitațiile la care statul va pune la bătaie păduri, pășuni și terenuri agricole. Varianta plăților în numerar a fost amânată până după 2017, în limita a 14% pe an din suma punctelor. Ultima tranșă va reprezenta 16% din numărul punctelor acordate, astfel încât suma totală să poată fi achitată într-un interval de șapte ani, calculat din 2017. Cumpărătorii de drepturi litigioase au rămas cu posibilitatea valorificării lor în limita a 15%, restul de 85% din valoarea evaluată a imobilului fiind „reținută” la stat.
La un an după adoptarea legii, constituirea Fondului Național Imobiliar este în întârziere, „samsarii” au continuat să primească titluri de despăgubire după noile reguli, pentru noua schemă de „investiție” în proprietățile statului pregătindu-și terenul cumpărătorii de puncte. Potrivit unor surse oficiale, acestea se tranzacționează cu sume care reprezintă în general între 25% și 40% din valoarea titlului de despăgubire, bani pe care foștii proprietari îi primesc însă pe loc și nu până în 2024.