Topul senatorilor datori-vânduți la bănci. „Liderul” ar trebui să-și dea tot salariul pe 25 de ani ca să-și achite creditele
Senatorii și-au actualizat, în luna iunie, declarațiile de avere și cele de interese și le-au înregistrat pe pagina de internet a instituției. Conform documentelor depuse, cei mai mulți datornici la bănci sunt în grupul Partidului Social Democrat, care este și majoritar în Parlament.
Cea mai mare sumă de bani datorată băncilor o are de achitat senatorul PSD Eugen Teodorovici, cel care este și președinte al Comisiei de buget, finanțe și bănci din Senat. Până în anul 2045, acesta are de returnat băncilor datorii în sumă totală de 845.000 euro. Senatorul are patru credite, dintre care două ipotecare. Dacă ar plăti din salariul de parlamentar, senatorul PSD ar trebui să-l vireze pe tot în contul băncilor, vreme de 25 de ani.
O datorie de ordinul sutelor de mii de euro are și social-democratul Cristian Dumitrescu. Acesta are un credit ipotecar în valoare de 260.000 de euro. La fel și senatorii PSD Șerban Nicolae și Ștefan Radu Oprea. Aceștia au de returnat datorii de câte 250.000 de euro fiecare, până în anul 2022, respectiv 2031.
Senatorul PSD Ionel Butunoi și-a trecut în declarația de avere un credit bancar de 145.000 de euro, iar social-democratul Nicolae Marin un credit de 139.000 de euro. Un alt senator social-democrat datornic în moneda europeană este Renică Diaconescu. Acesta are de înapoiat unei bănci un împrumut în valoare de 92.000 de euro.
Foștii miniștri Robert Cazanciuc și Titus Corlățean au și ei datorii bancare în valoare de câte 63.000 de euro.
Datornici la bănci sunt și pe lista senatorilor Partidului Național Liberal. Cea mai mare datorie o are senatorul Florin Cîțu. Acesta are de înapoiat unei bănci suma de 303.000 de euro. Senatorul PNL Iulian Dumitrescu are datorii în valoare de 162.000 de euro, iar Iuliana Scîntei un credit de 150.000 de euro. Și senatorul Nicoleta Pauliuc are de returnat un credit în sumă de 62.000 de euro.
Printre datornicii USR se numără Cristian Ghica, care are de achitat un credit de 150.000 de euro, precum și Nicoleta Ramona Dinică – aproximativ 100.000 de euro.
Din partea UDMR, datornic la bancă este László-ÅdÅ‘n Fejer, care are de returnat 379.000 de lei.
Dintre senatorii ALDE, Ilie Niță are un credit de 80.000 de euro, iar Ionuț Sibinescu o datorie de 30.000 de euro.
Dator la bănci este și senatorul PMP Vasile Lungu. Acesta are împrumuturi bancare în valoare de 400.000 de dolari.
Din declarațiile de avere ale senatorilor României nu lipsesc nici creditele în moneda elvețiană. Astfel, printre cei cu credite în franci elvețieni se numără Dorin Bădulescu de la PMP (220.000 franci elvețieni), senatorul PSD Ion Rotaru (154.000 franci elvețieni) și senatorul PNL Iuliana Scîntei (270.000 de franci elvețieni).
Sunt însă și senatori fără datorii la bănci. Între aceștia se numără președintele executiv al social-democraților, Niculae Bădălău, fostul ministru al Educației Ecaterina Andronescu și ministrul Sănătății Florian Bodog.