Toți oamenii lui Grindeanu. Cu cine a mai rămas premierul la Guvern, în afară de Ponta și Jianu

Publicat: 20 06. 2017, 17:25

La Cancelaria primului-ministru, Sorin Grindeanu s-a înconjurat în cea mai mare parte de oameni de încredere, cu care a mai lucrat în trecut, dar și de unii susținuți de alte partide (UDMR, ALDE) sau de alți lideri PSD. Lângă Grindeanu și-au găsit de asemenea locul mai mulți ofițeri SRI, un secretar de stat care a studiat la SRI și a cărui nevastă lucrează în serviciul de informații, iar însuși directorul său de cabinet este un fost angajat al serviciului secret al MAI, așa-numitul „Doi și-un sfert”.

Gândul prezintă cine sunt demnitarii și consilierii de la cabinetele acestora, atât de la SGG, cât și de la Cancelaria primului-ministru Sorin Grindeanu, conform datelor parțiale oferite de SGG pentru Gândul, coroborate cu datele disponibile public, situația fiind valabilă la finalul lunii mai.

Alexandru Chirilă este directorul de cabinet al prim-ministrului, cu rang de secretar de stat, din martie 2017. Este fost consilier al lui Grindeanu de pe vremea când era șef al CJ Timiș, iar anterior a fost consilierul lui Nicolae Robu la Primăria Timișoara. Între 1996 și 1997 a lucrat la DGIPI („Doi și-un sfert”), biroul din Timișoara al serviciului secret al MAI, pe informații economice și bancare. La CJ Timiș a venit ca expert în 2009, de la firma Neag Group (firmă de materiale lemnoase a omului de afaceri timișorean Ioan Neag), unde era director general adjunct și a fost și administrator la Sinteza SA din Oradea, firmă de produse chimice privatizată în 2006. Între 2006 și 2007 a fost subprefect de Timiș, iar între 2001 și 2005 a lucrat la Prefectură ca secretar general. Între 1989 și 1991 a lucrat ca inginer la Institutul Politehnic Traian Vuia din Timișoara. În cv-ul său urmează o pauză până în 1995, când apare ca director economic la Politehnica Timișoara.

Chirilă deține în conturi aproape 400.000 de euro cash. Soția lui, Claudia Chirilă, este avocat. Toate imobilele sunt pe numele soției, inclusiv o casă de vacanță în Italia achiziționată în 2017. Dețin trei mașini, Mercedes, BMW X5 și Chrysler. Soția sa a avut trei contracte de reprezentare juridică cu Direcția Regională Drumuri și Poduri Timișoara, în perioada cât Chirilă era la CJ Timiș. În 2007, a vândut 10 hectare de teren agricol pe care a încasat 1,3 milioane euro, conform declarațiilor de avere.

Marius Nica, consilier de stat: are 36 de ani și a fost ministrul Fondurilor Europene în guvernul Ponta. Este un personaj crescut în umbra vicepreședintelui PSD Rovana Plumb. Nica a absolvit Academia Națională de Informații în 2003, cu specializarea jurnalism, comunicare și psiho-sociologie comportamentală, apoi a lucrat până în 2008 ca ofițer la MApN, unde analiza din punct de vedere al managementului riscurilor de incidente de securitate pe cei care doreau să se angajeze în MApN. A avut propria firmă, Holding Group Trading International SRL. Din 2008 ajunge lângă Rovana Plumb, pe post de consilier europarlamentar, apoi din 2012 ca director de cabinet la Ministerul Mediului. Rămâne cu Rovana Plumb, ca secretar general adjunct al ministerului Mediului, apoi o urmează la Ministerul Muncii, între 2014 și 2015, pe post de secretar de stat. Victor Ponta îl pune ministru în guvernul său. În 2016, Dacian Cioloș îl menține în Ministerul Fondurilor Europene, ca secretar general. Soția sa, Sorina Nica, lucrează la SRI (UM 0472).

Constantin Munteanu, consilier la cabinetul lui Marius Nica. Anterior a fost consilier al directorului CNADNR, Narcis Neaga, păstrat ulterior și de directorii care i-au urmat, în CNADNR. Soția sa lucrează la MApN, se ocupă cu protecția informațiilor clasificate.

Alina Florentina Porojan, consilieră la cabinetul lui Marius Nica. A fost asociată în firma Alpory Invest Center, care s-a transformat în 2016 în Kimmy Stil Invest, cu obiect de activitate construcții de șosele. A ieșit din firmă. Este traducător autorizat de limba engleză și turcă.

Gabriel Stătescu, consilier de stat: este general SRI în rezervă, fostul șef al Direcției Comunicații și Tehnologia Informației, trecut în rezervă în 2017, după eliminarea lui Florian Coldea de la conducerea SRI, din cauza scandalului cu Sebastian Ghiță. Soția sa, Manuela Stătescu, a ieșit la pensie tot din SRI.

Florin Cristian Vidu, consilier încadrat la SGG: vine de la SRI, de la Direcția Comunicații și Tehnologia Informațiilor, care a fost condusă de generalul Gabriel Stătescu, consilierul lui Sorin Grindeanu.

Eugen Gabriel Mazilu, consilier la unul dintre cabinetele secretarilor de stat: colonel SRI în rezervă, fost director adjunct al Centrului Național CYBERINT. Este expert în securitate cibernetică și a colaborat cu firma Q East Software din București, producătoare și distribuitoare de software, reparații echipamente de comunicații. Firma este deținută de Marius Sticlaru și de Tiberiu Lorenzio Leta. Au dezvoltat un software de securitate IT, Smart Investigator. Cei doi sunt conducătorii Camerei de Comerț România-Coreea.

Cristian Alexandru Cucu, secretar de stat: numit de Dacian Cioloș în octombrie 2016. Este așa-numitul CIO (chief information officer) al Guvernului, șeful infrastructurii de comunicații și IT. Este expert în securitate cibernetică și a deținut și condus firma Best Internet Security, specializată în securitate cibernetică.

Alina Popa (Petrescu), consilier de stat: este purtătorul de cuvânt al Guvernului, fostă jurnalistă Antena 3 timp de 11 ani. A lucrat anterior la TVR. Este măritată cu Cătălin Popa, directorul postului România TV, controlat de Sebastian Ghiță. Conform declarației de avere, Alina Popa a avut cartea de muncă la o firmă de echipamente industriale specializată în pompe și robineți, Sialco Trading, iar drepturile de autor și le-a încasat de la firma Corola Condesign. Firma se numea înainte Orizontal Media și este deținută de soțul ei. Sialco Trading este deținută de un anume Silviu Florin Gruia.

Raluca Georgiana Țena, consilier la cabinetul Alinei Popa. Tânără care a venit la Guvern în urmă cu câțiva ani, în programul de internship.

Borbély Laszló, consilier de stat: Fost deputat UDMR, fost ministru al Mediului. A scăpat de o anchetă DNA în care era suspectat de trafic de influență, fiind protejat de Parlament, care i-a păstrat imunitatea. Cei acuzați în dosarul penal care îl viza și pe el au fost condamnați în instanță. Cazul viza faptul că un om de afaceri care avea contracte cu Apele Române, companie din subordinea lui Borbely, i-a renovat și utilat apartamentul acestuia, cu lucrări în valoare de peste 80.000 de lei, iar un alt om de afaceri i-a renovat și extins un alt imobil ministrului. Ulterior, Borbely a mai fost acuzat de încă o faptă de trafic de influență, însă Parlamentul a respins din nou solicitarea DNA de a-l ancheta.

Kunigunda Sprencz (Fabian): are 28 de ani, a lucrat la UDMR și la Camera Deputaților, fiind consiliera lui Laszlo Borbely. Ea deține cafeneaua Festival 39 din Brașov (Cafeneaua Bucureștiului d”altădată SRL), care a fost și în București, dar s-a închis în 2010. A lansat firma alături de Denes Tibor, din Brașov. Mai deține firma K2 Health (clinică veterinară în Brașov și Sfântul Gheorghe). A candidat la un post de deputat în 2012, din partea UDMR.

Dănuț Sebastian Neculăescu, consilier de stat: fost secretar de stat în MAE sub mandatul lui Lazăr Comănescu și apoi Teodor Meleșcanu, lucrând ca director în MAE central încă din 2002, participând la pregătirea summit-urilor NATO de la Chicago și Newport. Anterior a lucrat la Viena, ca adjunct al reprezentantului României la dialogul politico-militar de la Viena, dar și al reprezentantului României de pe lângă Agenția Internațională pentru Energie Atomică, de la Viena. Între 2002 și 2004 a fost consilier la cabinetul ministrului de Externe Mircea Geoană și secretar II și III la direcții din MAE.

Vladimir Ionaș, consilier de stat: 32 de ani, sociolog la Avangarde, institutul de sondaje deținut de Marius Pieleanu, personaj apropiat de PSD și invitat deseori la Antena 3. În trecut, Ionaș a fost consilierul lui Viorel Hrebenciuc, la Camera Deputaților. Soția lui este Claudia Ionaș, care în 2012 a fost numită de președintele Traian Băsescu purtător de cuvânt la Cotroceni, după plecarea lui Valeriu Turcan. Ambii își dau doctoratul la SNSPA, având burse de doctoranzi, și dețin o firmă de sondaje, General Research Group, conform declarației de avere.

Cosmin Ghiță, consilier de stat: tânăr de 28 de ani care a studiat în SUA, dar și la Sankt Petersburg, apoi a lucrat pentru Chevron în România, timp de 3 ani, până în 2015. A trecut apoi la Amerocap, companie americană de investiții și analiză pe zona de petrol și gaze din Marea Neagră. A lucrat și pentru Medtronic, companie de servicii și soluții medicale, inclusiv teste clinice, apoi a venit la Guvern. Deține firma Docoro Eximp, de consultanță, alături de Doru Ghiță (probabil tatăl său). A mai deținut firma de publicitate DNC Advertising International, radiată.

Tibor-Ioan Pentek, consilier de stat: a fost country manager al Sanofi Pasteur, pus de Grindeanu în mai, cu criza vaccinurilor. Compania livrează vaccinuri, fiind lider de piață în România.

Ionuț Pascu, consilier de stat: e din Tulcea, deține mari suprafețe de teren în Delta Dunării, la Nufăru și Mahmudia. Deține firma de construcții Pasirom Interactiv, care a câștigat 11 contracte cu statul, conform declarației de avere a lui Pascu. Firma e deținută de Marian și Maria Pascu.

Secretariatul General al Guvernului, împărțit între tabăra Dragnea și tabăra Ponta-Grindeanu

La Secretariatul General al Guvernului, pentru conducerea căruia Sorin Grindeanu și Liviu Dragnea au dus o luptă la baionetă, om la om, în ultimele zile, oamenii în poziții de decizie au fost până de curând împărțiți între cei apropiați de liderul PSD, ALDE și vechea tabără Ponta.

Mihai Busuioc, secretarul general al Guvernului, 43 de ani, a fost prima numire oficială a lui Sorin Grindeanu în guvernul său, însă acesta provine din Ministerul Dezvoltării Regionale, unde a venit în mandatul lui Liviu Dragnea. Busuioc a fost păstrat în guvernul tehnocrat la acest minister, de Vasile Dîncu. Anterior, el a condus Agenția Națională de Cadastru (ANCPI), de unde a fost demis de Victor Ponta în 2012. Busuioc a rămas însă în ANCPI ca director adjunct, apoi ca șef al corpului de control, până să fie preluat de Dragnea la minister. Soția sa este Iulia Busuioc, notar public. Mihai Busuioc și-a arătat în ultimele două zile fidelitatea față de liderul PSD, refuzând să își contrasemneze demiterea din fruntea PSD și blocându-i astfel lui Grindeanu posibilitatea de a-l numi pe Victor Ponta în fruntea SGG.

Adrian Mlădinoiu, 35 de ani, secretar de stat la SGG, este un adevărat om de casă al lui Liviu Dragnea. El a fost printre primii demiși de tandemul Grindeanu-Ponta. Fost aghiotant și, dacă e să privim la pregătirea sa, bodyguard al liderului PSD, Mlădinoiu și-a început cariera ca parașutist militar, apoi în 2008 a devenit ofițer în cadrul forțelor de elită ale Ministerului de Interne, în Grupul „Acvila”, preluat ulterior de Jandarmerie, apoi de serviciul secret „Doi și-un sfert”. Din 2009, se mută la SPP, ca ofițer de protecție, unde stă până în 2015. Are la activ, conform CV-ului, curs de pregătire de bază SWAT, făcut în Ungaria, curs de alpinism de intervenție la Acvila și cursuri de protecție a demnitarilor, la SPP. Mlădinoiu arată, în declarația de avere, că a fost „assistent manager” la firma Grand Siloz din Teleorman. Firma respectivă nu există cu această denumire, însă ar fi o sucursală a Tel Drum din județ, conform presei locale. Mlădinoiu mai deține 20% din acțiunile firmei Ștefan Burdea Shoes, firmă de pantofi de lux, unde este acționar și ferma de porci deținută, conform Hotnews, de fiul lui Liviu Dragnea, Valentin Ștefan Dragnea. De la 1 august 2015, Mlădinoiu a devenit consilier parlamentar și face parte și din Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Autostrăzi.

Bogdan Țopan este consilier la cabinetul lui Mlădinoiu. A studiat științe politice la Paris, are 25 de ani. A venit în 2016 consilier al unui secretar de stat din MAI, dar a rămas și sub mandatul lui Carmen Dan. În 2014, pe când studia la Paris, se plângea într-un articol de coada imensă de la secția de vot pentru alegerile prezidențiale din diaspora și spunea că „boala nomenclaturii se tratează doar prin amputare”.

Andreea Ioana Lambru, secretar general adjunct al Guvernului, cu rang de secretar de stat, a revenit la SGG pe filiera ALDE. Și ea a fost demisă imediat de tandemul Grindeanu-Ponta, pentru că a refuzat să contrasemneze demiterea lui Mihai Busuioc. Lambru are 32 de ani și a pornit în cariera politică ca secretara și directoarea de cabinet a liberalului Radu Stroe, la SGG și apoi la MAI. În 2012, Lambru a revenit la SGG, fiind numită de Victor Ponta în locul lui Dan Mihalache, acuzat de incompatibilitate. A rămas la SGG până în 2015 și a revenit pe funcția de secretar general adjunct în februarie 2017.

Între timp, a fost director adjunct al firmei Austin Meats, fosta CarmOlimp din Brașov, deținută de soția liberalului Valentin Șoneriu, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, apoi în cel al Fondurilor Europene, în guvernul Ponta. Atât Lambru, cât și Șoneriu au plecat din PNL și s-au dus în ALDE, Șoneriu conducând până în iunie 2016 filiala Brașov, apoi revenind în iarnă la PNL.

Lambru deține firma de consultanță Globetrotter International Consulting, fostă Shiva Creative, fondată în 2014. Firma a aparținut lui Romulus Cristian Anton, Monica Anton și lui Rohan Bhatia (cetățean britanic de 28 de ani, domiciliat în Buftea). Lambru intră în firmă în 2016 și rămâne doar cu Romulus Anton. Romulus Anton, 27 de ani, fost liberal și el, a fost în ministerul Economiei consilier la Daniel Chițoiu. În 2016, a candidat din partea ALDE la un post de consilier general al Capitalei, apoi în 2017 a fost propus de ministrul ALDE al Energiei, Toma Petcu, în consiliul de administrație al Nuclearelectrica, deși nu ar avea experiență în domeniu, conform presei. Anton mai deține o firmă de consultanță fiscală, Diaconu&Mihuț Tax Consulting.

George Stoian, consilier la cabinetul Andreei Lambru: fost jurnalist la Antena 3.

Tudor Vesa, secretar de stat SGG, a fost numit în mai 2017. Nu există date publice despre el (un anume Tudor Vesa apare ca specialist în IT, absolvent al Universității Tehnice de la Cluj) și nicio declarație de avere. Vesa a fost de asemenea printre primii demiși de tandemul Grindeanu-Ponta, vineri seara.

Radu Ionel Puchiu, secretar de stat la SGG, este la Guvern din 2003, unde a coordonat până în 2008 Direcția Informatică și Design. Din 2009, a devenit consilierul lui Victor Ponta pe IT și comunicare online. În februarie 2017, Grindeanu l-a numit coordonator al Comitetului interministerial pentru relația României cu OECD. Face sau a făcut parte din mai multe comisii de privatizare și consilii de administrație sau de supraveghere, la companii cu capital de stat. Soția sa lucrează la ING Bank. Puchiu nu și-a depus declarația de avere pe 2017.

Andrei Nicoară, consilierul lui Radu Puchiu, încă din 2013. Anterior, a fost director de cabinet la secretarul de stat Teodor Negruț din Ministerul Comunicațiilor. S-a ocupat de proiectul data.gov.ro.

Alexandru Mihai Ghigiu, secretar de stat la SGG, este lector la SNSPA și a fost directorul secretariatului Senatului SNSPA. I-a fost director de cabinet lui Remus Pricopie când acesta a fost ministrul Educației, între 2012 și 2014. A revenit în ministerul Educației în 2016, pe un post de consilier al ministrului Adrian Curaj. Ghigiu este cel care a fost desemnat de Grindeanu să preia atribuțiile lui Busuioc în fruntea SGG, vineri seara, pentru ca apoi cu semnătura sa Grindeanu să poată emite decizia de numire a lui Victor Ponta în fruntea SGG.

„Situația” de la Departamentul CENTENAR, acaparat de PSD Arad: un fost jurnalist local, un casier la Real și un tânăr poet

După ce echipa lui Daniel Șandru (profesor de științe politice și fost rector al Universității Petre Andrei din Iași) din Departamentul Centenar a demisionat în bloc în luna februarie, în semn de protest față de adoptarea OUG 13, cei care au venit în loc trebuie să se ridice la înălțimea așteptărilor – organizarea la nivel de stat a activităților de aniversare a 100 de ani, în 2018, de la Marea Unire.

Cristian-Ioan Videscu, secretar de stat, conduce Departamentul Centenar. Are 35 de ani, este vicepreședinte PSD Arad și a fost consilier județean la Arad. A fost ziarist la publicația arădeană Flacăra Roșie. I-a fost consilier local europarlamentarului PSD Victor Negrescu, apoi consilier în Parlamentul României. Face parte din PES (organizația tinerilor socialiști europeni). A lucrat și la o firmă de catering, Markus UNLTD din Arad (Markus Catering).

Marian Sebastian Rotaru: vine din Arad. În urmă cu 5 ani a fost ospătar, apoi din 2013 casier și șef supraveghere case de marcat la hypermarketul Real, până în iunie 2016. A lucrat o scurtă perioadă ca HR la Adecco, apoi a venit la departamentul Centenar al României, conform cv-ului său de pe LinkedIn.

Dumitru Georgian Coșofreț: a lucrat anterior pe un post de consilier la Camera Deputaților. Soția sa este stewardesă la Wizz Air. Pasionat de poezie, publică pe câteva bloguri versuri. În 2015 era ales coordonatorul activiștilor PES (Partidul Socialiștilor Europeni) din sectorul 3, tineri pasionați de stânga, și apare pe siteul PES ca fiind lider al acestei organizații în România.

Ionuț Constantin Cojocaru: este lector la Universitatea Lumina (deținută de turci), este doctor în istorie. A fost secretar general al Asociației de Prietenie Turcia-România.

Consilierii personali ai lui Sorin Grindeanu

Florin Baranga: fost consilier și director de cabinet al lui Grindeanu, la ministerul Comunicațiilor.

Raluca Mihaela Sandu: provine tot din Ministerul Comunicațiilor, a fost consiliera lui Grindeanu când acesta a fost ministru.

Simona Gabriela Baltag: 26 de ani, provine din Ministerul Comunicațiilor, unde a fost consilier la cabinetul ministrului Delia Popescu și anterior Marius Bostan.
Gabriela Pintilie: fostă consilieră din Ministerul Comunicațiilor. A venit în minister în 2012, consilieră personală a lui Dan Nica, fiind alături de el încă de când acesta era ministru de Interne și vicepremier (2009).

Marius Lucian Margasiu: a fost consilierul lui Grindeanu la ministerul Comunicațiilor. Anterior a lucrat la firmele Genpact și VP Holding. Soția, Elena Isabella Margasiu, a lucrat la Senat și apoi la Autoritatea de Audit.

Monica Laura Ion: a fost secretar general adjunct la Ministerul Comunicațiilor în mandatul lui Grindeanu, apoi în Senat, șefa la biroul de presă, responsabilă de pagina web. Provine tot din echipa lui Dan Nica, fiind consilieră a sa când era vicepremier.

Zsolt Molnar: fost deputat UDMR de Timiș, 33 de ani. A fost consultant de comunicare pentru UDMR. În 2016, a candidat la Primăria Timișoara.

Ștefăniță Munteanu: a fost secretar general adjunct la Ministerul Turismului, din februarie. Anterior, a fost director la firma Sisco Trading. Este acționar la firmele din Buzău Certex și Uno Art Construct.

Iulian Constantin Angheluș: a candidat în 2008 la Suceava, din partea PNL pentru un loc în Parlament, fiind un vechi membru PNL. A condus în 2008 Autoritatea Rutieră Română, filiala Suceava. Anterior a fost manager de vânzări zonal pe Suceava la compania de bere Brau Union (Heineken). A plecat ulterior cu Călin Popescu Tăriceanu în PLR (Partidul Liberal Reformator), care a fuzionat cu ALDE, fiind secretar executiv la Timiș. Soția e medic la Medlife.

Radu Gheorghe Antohe: medic veterinar, a candidat în 2016 la Sascut, județul Bacău, pentru un post de consilier local, apoi la Bacău pentru un mandat de deputat. Nu a fost ales. Conform presei locale, ar fi bun prieten cu primarul din Onești, Nicolae Gnatiuc.

Consilieri la cabinetele consilierilor de stat ai lui Grindeanu

Ciprian Preda: fost cercetător la NASA, a predat matematica la UCLA și la Cornell și a revenit în țară în 2016, unde preda la Universitatea de Vest din Timișoara și la „Vasile Goldiș” din Arad.

Radu Florin Bădoiu: fotograful oficial al premierului. A venit de pe vremea lui Dacian Cioloș.

Mirela Bărbulescu: fost redactor șef adjunct și editor la Agerpres.

Marilena Carmen Uzlău: a fost decan la Facultatea de Științe Economice de la Universitatea Hyperion. Cercetător la Institutul Național de Cercetare Economică al Academiei Române. Licențiată în Drept la Ecologică, doctorand la Academia de Poliție. Soțul este colonelul de jandarami Liviu Uzlău, care în 2016 era șeful Direcției de Ordine Publică din Jandarmerie.

Antonina Ciuceanu Dragne: a fost la ICR Beijing. A mai lucrat la SGG din 2013 până în 2016. Soțul a lucrat în mandatul lui Dragnea ca expert la MDRAP.

Florian Vasile Gomoi: începe ca director de cabinet la Ministerul Comunicațiilor, la secretarul de stat Bebe Viorel Ionică, în 2012. Rămâne în minister până în 2017, pe post de consilier la cabinetul miniștrilor Comunicațiilor, inclusiv la Jianu.

Raluca Andreea Constantin: provine din MAI, unde a lucrat la Oficiul Responsabilului cu Protecția Datelor Personale și la Direcția Schengen. Soțul ei, Cristian Constantin, lucrează la Camera Deputaților.

Gabriela Constantin: operator de rol Primăria Frumușani, județul Călărași.

Mădălina Geană: consiliera juridică a primarului Ștefan Chirca, din comuna Merei, Sărata Monteoru.

Petruța Raluca Niță: Fost consilier parlamentar la Camera Deputaților, a terminat liceul în 2010 la Ploiești.

Alina Claudia Moldovan: avocată din București, în 2009 era reprezentanta PNL într-o secție de votare.

Florin Zeru: în 2015-2016 a fost consilier la secretarul de stat Gabriel Lungu, la Ministerul Muncii.

Ana Maria Stăvaru: a venit în ianuarie 2016. Expert POSDRU la UEFISCDI, consilier de management la EPC Consulting, expert ARACIS. Vine din SNSPA, are un doctorat în științe politice.

Consilierii de la SGG, care nu precizează la cabinetul cui lucrează

Iulia Teodorescu, fostă jurnalistă B1TV, a venit la Departamentul pentru Relația cu Parlamentul  în decembrie 2015, odată cu ministrul tehnocrat Ciprian Bucur. Din februarie 2017, a venit la SGG, conform declarației de avere.

Robert Andrei Oancă: 24 de ani, a absolvit ASE acum 3 ani, referent la Școala Națională de Sănătate Publică. A lucrat ca consultant de vânzări la magazinele de haine Debenhams și Pimkie. A primit dividende de la firma de IT Progemisoft, din Târgu Jiu, conform declarației de avere. Progemisoft este firma implicată în dezvoltarea siteurilor Susțin ALDE și exclusiv24.ro, dar și a siteurilor firmelor liderului ALDE Dian Popescu, conform Hotnews. De pe siteul exclusiv24.ro s-a propagat anul trecut știrea falsă că Cioloș este fiul lui Soros.

Adrian Pîclișan: fotoreporter din Timișoara, colabora înainte cu Evenimentul Zilei și Renașterea Bănățeană, ziar local din Timișoara. A lucrat și pentru Mediafax.

Ruxandra Noica: a fost consiliera lui Vasile Dîncu din august 2016, la cabinetul acestuia de vicepremier și ministru al Dezvoltării. Ar fi fiica lui Nicolae Noica, fostul ministru PNȚCD al Lucrărilor Publice.

Luiza Marian: A fost șefa de cabinet a lui Călin Popescu Tăriceanu. A mai lucrat la SGG din 2013 până în decembrie 2015 când a venit Cioloș. Este soția jurnalistului sportiv Florin Marian.

Amanda Ramona Vladu-Bosovcki a venit de la MDRAP unde lucrează din 2015, prinzând atât mandatul Dragnea, cât și cel al lui Dîncu. Anterior, a lucrat la Fundația Irex.

Florentin Costin Șovagău a mai lucrat la SGG în 2007-2008, apoi a trecut consilier la cancelaria lui Călin Popescu Tăriceanu. Până să vină iar la SGG, a lucrat la firma Blurry SRL, care are ca obiect de activitate proiecția și echipamentele de film.

Alexandra Șomu: lucrează la cancelaria premierului din 2014 și a rămas în SGG până în prezent. A venit la Guvern în programul de internship, absolvind anterior SNSPA.

Gabriel Constantin Sârbu: vine de la Biroul Român de Metrologie Legală.

Corina Anca Macovei: A fost acționar la o agenție de turism, Ocean Travel&Cruises. A lucrat și la firma Interconstruct SRL, care era deținută de liberalul constănțean Aurelian Ceauș, care a candidat la primăria Eforie Sud. Soțul ei este Radu Codruț Macovei, care deține mai multe firme  în Galați.

Cristina Anca Fărcaș: a fost până în 2009 ofițer de poliție la IPJ Cluj.

Viorela Anca Benescu: a lucrat la Inotech Consulting și manager de resurse umane la agenția de publicitate outdoor Getica OOH, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de panotaj electoral din România. A venit la SGG în 2014, la direcția de Audit și a plecat în aprilie 2016.

Cezarina Cristina Alexandrescu: a venit în 2016 la SGG. Lucrează demult la Guvern, fiind decorată de Adrian Năstase și Ion Iliescu cu ordinul „Pentru Merit”, în 2004.

Elena Zugravu: director de comunicare la agenția de design Pischi-Uischi SRL.

Ștefan Dumitrescu: a lucrat la Camera Deputaților și Guvern, în 2013 era curierul personal al premierului Victor Ponta.