Toți șefii locali importanți ai PSD au primit următorul MESAJ din partea lui Victor Ponta, la câteva ore după ce cuplul Dragnea-Ghiță a anunțat că preia partidul
Tăcere de 24 de ore din partea lui Victor Ponta după ședința conducerii PSD în care au fost sancționați cu suspendarea Sebastian Ghiță, Marian Vanghelie și Dan Șova. Între timp, suspendatul Ghiță a rupt tăcerea în partid și, contrar deciziei de la Orăștie prin care se interzicea orice declarație publică despre lupta pentru putere în PSD după prezidențiale, a anunțat că va candida în tandem cu Liviu Dragnea. Ghiță vrea să devină numărul doi în partid – președinte executiv, iar Dragnea are culoarul pentru a deveni președintele PSD.
În fața acestei ofensive a lui Ghiță și Dragnea, președintele PSD nu a reacționat deloc și a tăcut.
„Stimați colegi, vă mulțumesc foarte mult pentru ce ați făcut până acum pentru mine și partid până acum. În zilele următoare ne așteaptă momente importante în care trebuie să fim alături. De efortul dumneavoastră depinde viitorul României și al oamenilor care au încredere în noi. Vă mulțumesc, Victor”, este mesajul transmis de Ponta în teritoriu.
Până în prezent, liderii PSD stau în expectativă, puține filialele anunțându-și deschis susținerea pentru tandemul Dragnea – Ghiță, mulți președinți de filiale dorind să vadă cum se poziționează Victor Ponta față de această candidatură.
Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat pentru gândul că nu îl cunoaște pe deputatul Sebastian Ghiță, cel care dorește să devină numărul doi în PSD, dacă Victor Ponta va câștiga alegerile prezidențiale.