TOVARĂȘUL Dragnea îi veghează pe supuși. Filiala PSD Constanța are portretul liderului partidului pe perete. Ce, doamnă, e un lucru rău? Să-și pună și PNL o poză cu Orban

Publicat: 11 10. 2018, 12:08

„Pe vremuri, în orice clasă de Grădiniță, de Școală, în orice birou, din orice Instituție, era obligatorie prezența tabloului marelui conducător de partid. Astăzi, în 2018, PSD nu s-a putut debarasa de vechile metehne comuniste de acum 30 de ani. În zilele noastre, PCRSD nu a schimbat decât conducătorul, practicile sunt cam aceleași, tabloul își are locul său sacru, de unde TOVARĂȘUL îi veghează pe supuși,” scrie bărbatul care a postat imaginile pe Internet. 

„Comunismul nu a murit”, sau „cultul personalității”, au fost reacțiile internauților, la vederea imaginii de la întrunirea PSD Constanța. Lângă afișul mare cu sigla PSD stă portretul lui Liviu Dragnea, care parcă îi veghează pe membrii partidului așezați pe două rânduri, atenți la fotografie. 

Secretarul general al PSD Constanța, Lucian Lungoci, a declarat că i se pare ceva absolut normal ca fiecare filială a unui partid politic să aibă pe perete portretul liderului. I-ar sfătui și pe membrii PNL să afișeze în sediile partidului câte un tablou cu Ludovic Orban. 

„Ce, doamnă, e un lucru rău ca poza domnului președinte al Partidului Social Democrat să fie pe perete în sediul partidului? Poza există, nu este vorba de vreun trucaj. Dacă mă întrebați pe mine, atunci vă spun că sunt de părere ca și cei de la Partidul Național Liberal, de exemplu, să își pună poza președintelui pe perete, nu e deloc un lucru rău”, a declarat Lungoci pentru Ordinea.ro.