Traian Băsescu, atac la Klaus Iohannis: Președintele a mințit public. Este regretabil

Publicat: 29 06. 2017, 11:40

Traian Băsescu a declarat că Iohannis a mințit, pentru ca în urma consultărilor să rămână doar propunerea înaintată de PSD.

„Domnul președinte Iohannis a mințit. A mințit în interiorul filmului și aranjamentului pe care l-a avut cu Dragnea, să se poată scuza. Dânsul și-a dorit foarte mult ca nimeni să nu facă o altă propunere și să rămână cu cea a lui Dragnea. Este regretabil că un președinte minte public. Am adus și argumente acolo. Am spus că Siegfried Mureșan reprezintă un partid, PPE. În Parlamentul României mai sunt două partide PPE, deci în total trei. (…) În plus, USR cu certitudine ar fi votat o propunere a opoziției”, a declarat Traian Băsescu.

Băsescu a mai spus că Mihai Tudose a fost, de fapt, opțiunea lui Klaus Iohannis și nu a PSD.

„Pe mine nu aș spune că m-a șocat, că nu mă mai șochează nimic în politică, dar m-a surprins tupeul unui președinte de a minți public. (…) L-am avertizat că în cazul în care îl va nominaliza pe Mihai Tudose poate fi intrarea domniei sale într-o capcană întinsă de Dragnea, dar se pare că Tudose a fost o opțiune a domnului președinte Iohannis și nu o capcană a domnului Dragnea”, a mai spus Băsescu.