Traian Băsescu este somat de RA-APPS să părăsescă vila de protocol până mâine, altfel va fi evacuat

Publicat: 31 05. 2022, 19:06
Actualizat: 31 05. 2022, 19:10

Ultimatum pentru Traian Băsescu! Fostul președinte al României este somat de R.A.-A.P.P.S. să părăsescă vila de protocol din Strada Gogol până mâine. În caz contrar, va fi formulată o acţiune de evacuare în instanţă, anunță Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat. 

”Termenul de eliberare a imobilulul – reședință oficială situat în București, Str. Gogol nr. 2, sector 1, transmis Dlui. Traian Basescu prin notificarea nr. 1.145, expiră în 5 zile de la data luării la cunoștință de către acesta, respectiv în data de 01.06.2022”, se arată într-un comunicat remis marți de RA-APPS.

„În situația în care imobilul nu va fi eliberat și predat, după expirarea termenului sus menționat, Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (R.A.-A.P.P.S.) va formula acțiune în evacuare la instanța competentă, conform dispozitiilor legale. Subliniem faptul că R.A.-A.P.P.S. efectuează toate demersurile prevăzute de lege în vederea obținerii titlului executoriu pentru eliberarea de către fostul Președinte al României, Dl. Traian Băsescu, a reședintei oficiale, asigurându-se totodată că sunt respectate toate dispozițiile legale în materie, precum și drepturile fundamentale și constituționale, respectiv dreptul la viața intima, familială și privată, drepturi garantate de Constituție oricărui cetățean al României”, transmite R.A.-A.P.P.S, citat de antena3.ro.

Fostul preşedinte al României a pierdut dreptul de a folosi locuinţa de protocol, după ce instanţa supremă a decis că Traian Băsescu a fost colaborator al Securităţii.

Traian Băsescu a anunţat, ulterior, că îşi cumpără un apartament în Bucureşti pentru a elibera vila RA-APPS.

La sfârșitul lunii martie, după ce Traian Băsescu a fost declarat definitiv colaborator al Securității de către instanța supremă, RA-APPS i-a transmis fostului președinte că trebuie să elibereze în termen de 60 de zile, împreună cu familia, vila de protocol în care locuiește.

Traian Băsescu a dat SPP în judecată pentru a-și recupera privilegiile

Între timp, fostul preşedinte îşi cere privilegiile înapoi în instanţă. Acesta a dat SPP în judecată.

Traian Băsescu se luptă să-şi recâștige privilegiile de fost președinte. A dat din nou în judecată Serviciul de Protecție și Pază şi așteaptă stabilirea termenului.

Fostul președinte cere suspendarea notificării primite de la SPP prin care a fost lăsat fără maşină, fără șofer, fără aghiotant și fără pază la locuința de protocol. Toate acestea i-au fost retrase după ce judecătorii Instanței Supreme l-au declarat definitiv pe Traian Băsescu colaborator al Securității.