Prima pagină » Știri politice » Traian Băsescu, „explicație pentru curioși”, pe Facebook, despre ursul, calul și vaca din curtea casei

Traian Băsescu, „explicație pentru curioși”, pe Facebook, despre ursul, calul și vaca din curtea casei

Traian Băsescu a publicat pe Facebook o fotografie însoțită de un mesaj explicativ despre despre ursul, calul și vaca din curtea casei lui.

Fostul președinte Traian Băsescu explică „pentru curioși”, pe contul său de Facebook, că ursul din curtea casei sale este din lemn și a fost realizat de un artist din județul Covasna, calul „nu este viu”, ci din fibră de sticlă, iar vaca, făcută din același material, „nu poate fi mulsă”.

„Explicație pentru curioși: 1. Ursul este din lemn și a fost realizat de un artist pe nume Smădu Gheorghe, din Comandău, județul Covasna. L-am primit cadou de la un preot din județul Brașov. 2. Calul nu este viu, cum cred unii ziariști, este din fibră de sticlă și l-a primit cadou soția mea, cu ocazia zilei de naștere. 3. Vaca este din fibră de sticlă, nu poate fi mulsă și are rolul de a compensa imposibilitatea dezvoltării unei ferme la NANA, urmare a sechestrului abuziv pus de PÎCCJ pe terenul cumpărat de Ioana cu credit de la CEC”, a scris Băsescu, marți, pe contul său de Facebook.

El adăugă că, „una peste alta”, nepoții săi, Sofia, Radu și Traian, „se vor bucura să vadă aceste animale în mărime naturală și le vor compara cu cele din cărțile pentru copii”.

Traian Băsescu postează pe Facebook și o fotografie în care apar cele trei animale.

Luni, fostul președinte Traian Băsescu a venit la vila Gogol, după ce a anunțat, săptămâna trecută, că este dispus să se mute în această locuință din 15 iunie chiar dacă nu sunt respectate mai multe cerințe, precum protecția locatarilor.

Presa a relatat despre prezența acestor animale în curtea noii reședințe a fostului președinte.

Citește și