Traian Băsescu: Fratele meu nu a luat bani de la Bercea. Antena 3, Abraham și Bercea au făcut o înscenare
Întrebat de un jurnalist Antena 3 când va da explicații pentru dosarele și scandalurile în care sunt implicați membrii familiei lui, fiind dați ca exemplu fratele său, ginerele și fiicele sale, Traian Băsescu a spus că va răspunde în prima emisiune în care va fi invitat în platourile Antenei 3.
De altfel, șeful statului a spus că fratelui său i s-a făcut o înscenare, referindu-se la „mormanul de bani”. „Fratele meu nu a luat bani și împreună, dumneavoastră, Abraham și Bercea ați făcut o înscenare. Era vorba de bani pe care i-a primit și îi dădea familiei Bercea. Îmi permit să spun acest lucru acum, când mai am câteva ore până termină mandatul. V-am spus că voi vorbi când îmi termin mandatul. Am dat un răspuns de înscenare pe care ați făcut-o cu domnul Abraham la ordinul șefului dumneavoastră”, a răspuns Băsescu.
Potrivit procurorilor, la începutul anului 2011, după ce față de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-ar fi remis lui Mircea Băsescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Marian Căpățână, în schimbul promisiunii că fratele președintelui va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea dosarului în care Bercea era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că și-a înjunghiat un nepot, dar și pentru alte cereri incidente în acea cauză. Ulterior, pentru că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-ar fi dat lui Marian Căpățână și suma de 350.000 de euro, în același scop.
Scandalul a fost prezentat în detaliu de Antena 3.