Traian Băsescu, funcție de conducere în Senat
Senatorii au ales, în ședința de plen de joi, conducerile comisiilor parlamentare de specialitate PSD având, în urma negocierilor prealabile, în funcție de numărul de mandate obținut, șefia a 11 comisii, liberalii cinci, ALDE și USR câte două, în timp ce UDMR și PMP câte una.
Astfel, PSD are președinția comisiilor Juridică – Carmen Daniela Dan, Buget – Viorel Arcaș, Politică Externă – Cristian Dumitrescu, Admninistrație Publică – Florin Cârciumaru, Muncă – Ion Rotaru, Învățământ – Ecaterina Andronescu, Cultură – Ioan Vulpescu, Afaceri Europene – Gabriela Crețu, Regulament – Mihai Fifor, Transporturi – Ionel Butunoiu, Dezvoltare – Ștefan Radu Oprea și Agricultură – Doina Silistru.
Liberalii au președinția comisiilor Economică – Daniel Zamfir, Apărare – Iulian Dumitrescu, Drepturile Omului – Marius Nicoară, Abuzuri – Iancu Caracota și Românii de pretutindeni – Viorel Badea.
USR are doi președinți de comisii, respectiv Comisia pentru egalitate de șanse – Adrian Weiner și Comisia pentru mediu – Allen Coliban, iar ALDE Comisia pentru constituționalitate – Teodor Meleșcanu și Comisia activele statului și privatizare – Niță Ilie.
Comisia pentru sănătate publică va fi condusă de senatorul UDMR Laszlo Attila, iar Comisia pentru dezvoltare și strategie economică de Traian Băsescu (PMP).