Traian Băsescu ia la rost PSD-ul: Cum să criticați Guvernul că a împrumutat bani când voi ați lăsat un deficit de 4%?
Fostul președinte al României susține că reacția PSD-ului în ceea ce privește împrumuturile făcute de Guvernul Orban nu este una seriosă, în condițiile în care a lăsat moștenire un deficit buget de 10 miliarde de lei.
Traian Băsescu punctează și faptul că și el ar fi făcut același lucru precum Guvernul Orban, s-ar fi împrumut „acum” de cele 4 miliarde de la Uniunea Europeană, potrivit romaniatv.net.
Băsescu: „Mi se pare neserioasă abordarea PSD-ului când vine vorba de împrumuturi”
„Guvernul Orban a cerut 4 miliarde euro împrumut de la UE. Fără criză, PSD-ul a lăsat guvernului actual un deficit de aproape 4%, aproape 10 miliarde. Nu ştiu de ce acum îşi dau ochii peste cap. 10 miliarde înmulţiţi cu 5 şi găsim 50 de miliarde din cele 100 miliarde. Dacă mai punem şi deficitul de criză, iată 100 de miliarde. Mi se pare neserioasă abordarea PSD-ului când vine vorba de împrumuturi. Guvernul ar trebui să aibă în trezorerie o rezervă pentru că nu se ştie cum evoluează lucrurile. Eu m-aş grăbi să împrumut acum cele 4 miliarde”, a explicat fostul preşedinte al României.
De asemenea, acesta a precizat și faptul că împrumutul pe care îl va face România la UE va avea cea mai mică dobândă, explicând faptul că banii ar urma să fie rambursați până în 2048.
„Nu vor fi bani care să vină anul acesta”
„Guvernul a cerut 4 miliarde din cele 30 de miliarde care i se cuvin, din fondul de recuperare economică, pot fi utilizaţi pentru şomaj. Îi va primi la începutul anului viitor, pentru că atunci Comisia Europeană va face împrumutul de 750 de miliarde de euro. Bugetul nu a fost încă aprobat în Parlamentul European. Nu vor fi bani care să vină anul acesta. Cât priveşte dobânda, va fi cea mai mică cu putinţă. Din punct de vedere al rambursării, dacă e din partea de credit, îi vom rambursa pana în anul 2048 cu o dobândă foarte mică. Singura problemă este din ce parte sunt aceşti bani împrumutaţi, pot fi din cei 15% nerambursabili, sau din partea rambursabilă, în acest caz urmând să fie rambursaţi până în anul 2048. Eu nu ştiu ce contract a semnat Guvernul Orban cu Comisia Europeană. Rambursarea nu o face România ca ţară, se va face prin introducerea de taxe la nivelul UE”, a mai explicat acesta.
Traian Băsescu estimează când va începe redresarea economică a României
„Guvernul a făcut bine că a cerut acum 4 miliarde de la Comisia Europeană pentru a asigura plata şomajului, dacă va fi cazul. Eu cred că România va intra într-un proces de redresare chiar din ultima parte a acestui an”, a mai declarat Traian Băsescu.