Președintele suspendat, Traian Băsescu, a sosit, vineri, în stațiunea Covasna, din județul Covasna, fiind cazat la un hotel, au declarat pentru Mediafax surse oficiale.
Conform surselor citate, Traian Băsescu își va petrece week-end-ul în județele Covasna și Harghita, împreună cu soția sa Maria.
Contactat de Mediafax, Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al președintelui suspendat, a confirmat faptul că Traian Băsescu își petrece acest sfârșit de săptămână în Harghita și Covasna, fără a da detalii despre programul acestuia.
Precedenta vizită privată a lui Traian Băsescu în județul Covasna a avut loc în luna aprilie 2011. Atunci, Băsescu a fost cazat la vila de protocol din stațiunea Covasna.
În decembrie 2010, Traian Băsescu a participat, în stațiunea Covasna, la cel de-al treilea Congres al Mișcării Creștin-Democrate Maghiare din România – platformă a UDMR, el spunând atunci că prezența sa este o dovadă de respect pentru partenerul de guvernare.
În februarie 2009, șeful statului a vizitat de mai multe ori județul Covasna, el întâlnindu-se, la vila de protocol din stațiunea Covasna, cu primarii și președinții de consilii județene din Covasna și Harghita, și participând la Festivalul Internațional de Pomana Porcului din stațiunea Balvanyos.