Traian Băsescu, invitat la Convenția Națională a PDL
PDL i-a transmis președintelui Traian Băsescu o invitație pentru a participa la Convenția Națională a partidului, din 23 martie, în care va fi ales noul președinte al formațiunii.
Conform unui comunicat al PDL remis vineri agenției MEDIAFAX, Comisia de organizare a Convenției Naționale Extraordinare a Partidului Democrat Liberal a decis să îi transmită președintelui Traian Băsescu o invitație de a participa la evenimentul din 23 martie unde urmează să fie ales președintele PDL.
Subiectul a fost discutat în ședința COCNE de vineri, 15 martie, la solicitarea inițiatorului moțiunii „România Dreaptă. PDL dincolo de lozinci”, Vasile Blaga. Decizia a fost luată cu votul unanim al membrilor Comisiei de organizare a Convenției Naționale Extraordinare, menționează sursa citată.
„Prezența președintelui României, Traian Băsescu, la Convenția Națională Extraordinară a PDL este binevenită și ne-ar onora atât pe noi, ca organizatori ai Convenției, cât și pe cei 5.000 de delegați care vor veni la București să îl aleagă pe președintele partidului”, a declarat Ioan Bălan, președintele COCNE, conform comunicatului.