Prima pagină » Știri politice » Traian Băsescu pe Facebook: „Președintele României nu poate să abdice ! Iohannis este în capcana lui Daddy”

Traian Băsescu pe Facebook: „Președintele României nu poate să abdice ! Iohannis este în capcana lui Daddy”

Traian Băsescu pe Facebook: „Președintele României nu poate să abdice ! Iohannis este în capcana lui Daddy
Detalii pe gândul

„Președintele României nu poate să abdice ! Iohannis este în capcana lui Daddy după numirea fără crâcnire a premierului Dăncilă. Directorul SPP poate fi numit de Președintele României, dar numai la propunerea adoptată prin consens de CSAT. Din păcate, se pare că Iohannis nu a înțeles că în CSAT are șapte miniștri PSD care vor executa dispozițiile lui Daddy la numirea șefului SPP și nu pe ale sale. Directorul SIE se numește de Parlament, la propunerea Președintelui României. Asta înseamnă că, pentru a primi votul majorității în Parlament, Iohannis este din nou dependent de Daddy”, scrie Traian Băsescu pe pagina de Facebook.

Fostul președinte atrage atenția asupra a două momente importante: numirile de ambasadori și a șefilor de parchete.

„Și atunci, care a fost rațiunea numirii fără nici un fel de rezistență a premierului Dăncilă ? Știind setea de putere și dorința lui Daddy de a controla toate instituțiile, mă întreb dacă Iohannis a decis conștient o postură de noncombat sau pur și simplu nu înțelege nimic din riscul de a-l lăsa pe Dragnea să-și pună la butonieră toate instituțiile statului. Momentul Dăncilă era unul bun pentru rezolvarea restanțelor și pentru scrierea unui „protocol de colaborare instituțională”, mai ales că urmează și numirile de ambasadori și șefi ai marilor parchete. Din experiență o spun, coabitarea cu PSD-ul este cumplită pentru că singura lor preocupare majoră este acapararea totală a puterii și punerea instituțiilor sub controlul partidului. Președintele este singurul care le poate frâna setea de putere, dacă este dispus să lupte. Constituțional, Președintele României nu poate să abdice în fața lui Daddy, pentru că nu este rege”, mai spune fostul președinte.

Declarațiile privind șeful SPP vin în contextul în care Liviu Dragnea a declarat deschis război directorului Serviciului de Protecție și Pază, Lucian Pahonțu, pe care îl acuză de implicare politică. În susținerea sa a venit și Paul Stănescu, vicepremier, care spune că a fost abordat de o persoană care i-ar fi transmis mesajul lui Pahonțu, prin care îi promitea chiar șefia PSD, după ce Liviu Dragnea va fi „executat”.

Ca urmare a întregului scandal, întreg Cabinetul Dăncilă a renunțat la serviciile de protecție ale SPP.

Autor

Citește și