TRASEIȘTII Parlamentului. Cine sunt senatorii și deputații care au cele mai multe „transferuri” la activ

Publicat: 18/01/2015, 14:54

Aproape un sfert dintre actualii parlamentari și-au schimbat, cel puțin o dată, partidul pe listele căruia au fost aleși. Din cei 568 de deputați și senatori, 117 au schimbat barca în primii doi ani de mandat, cei mai mulți fiind de la PPDD (51), partid urmat de PNL, cu 36 de pierderi.

Democrat-liberalii ocupă locul trei la numărul de traseiști, cu 26 de membri, în timp ce PSD și PC au pierdut doar câte doi parlamentari.

Cea mai mare pierdere de parlamentari a înregistrat-o PPDD. Deși au fost aleși 68 de deputați și senatori sub sigla lui Dan Diaconescu, 50 dintre actualii parlamentari au părăsit partidul, mulți dintre ei trecând în barca puterii, la UNPR.

În același timp, o pierdere usturătoare a înregistrat și PNL, partid de la care au plecat 28 de deputați și opt senatori. De la PDL, 26 de parlamentari s-au reorientat către alte partide, adică 22 de deputați și patru senatori.

Sursă: gândul.info

Cei mai liniștiți sunt cei de la PSD și PC, care nu au pierdut decât câte doi parlamentari: fiecare câte un senator și un deputat.

În total, 86 de deputați și 31 de senatori au făcut traseism politic în primii doi ani de mandat, un număr peste cel al traseiștilor din legislatura trecută, când 94 de parlamentari au schimbat partidul.

Traseiștii Camerei Deputaților

Cei mai „activi” dintre aceștia au ales chiar și două partide consecutiv sau au preferat o pauză de gândire, timp în care s-au declarat independenți.

Din punct de vedere al numărului de „transferuri” făcute de parlamentari, topul celor mai nehotărâți deputați este condus de Ion Șcheau. A fost ales, în decembrie 2012, pe liste PPDD, însă la scurt timp s-a declarat independent. Pauza sa, de mai puțin de jumătate de an, l-a făcut să aleagă, în primă fază, PSD. După numai un an însă, Șcheau s-a râzgândit din nou și a trecut la PDL, în septembrie 2014.

Trei partide a bifat și deputatul Ion Cupă. De la democrat-liberal, Cupă a trecut, treptat, la toate grupurile politice de dreapta din Parlament. Dacă în aprilie 2013 s-a înscris în PNL, deputatul s-a transferat, în iulie 2014, în noua familie formată de Călin Popescu Tăriceanu, PLR.

Răzgândiri multe a avut și deputatul Răzvan Ionuț Tănase. Deși a fost ales pe listele PPDD, din iunie 2013 până în octombrie 2013 a ales să fie independent. Apoi, el s-a înscris în UNPR, iar din octombrie 2014 s-a râzgândit iar: e mai bine independent.

Probabil cel mai ciudat caz este cel al deputatului Cezar Cioată. Acesta, ales pe listele PPDD, a demisionat în februarie, s-a alăturat PC, însă în aceeași lună s-a reîntors la Dan Diaconescu. Nu a rezistat mult, așa că în mai 2013 s-a declarat independent pentru scurt timp, iar în aceeași lună a ales, din nou partidul fondat de Dan Voiculescu.

Sursă: gândul.info

Nici „greii” Parlamentului nu s-au abținut de la traseism. Cei mai importanți lideri politici, care au traversat de la un partid la altul, sunt deputații Radu Stroe, Ovidiu Silaghi și Mihai Stănișoară.

Concret, Stroe, lider vechi al PNL, s-a dus alături de Călin Popescu Tăriceanu și PLR începând cu iulie 2014. La scurt timp însă, în ianuarie 2015, Stroe și-a anunțat adeziunea la UNPR.

Povestea lui Ovidiu Silaghi este asemănătoare, în condițiile în care este deja la al treilea partid în ultimii doi ani. A intrat în Parlament pe listele PNL, însă a schimbat complet taberele când s-a înscris în PSD și a candidat, din nou, la alegere parțiale parlamentare. Nici acolo nu i-a plăcut, așa că s-a dus în echipa lui Tăriceanu.

Un alt greu al Parlamentului este și Mihai Stănișoara, care, deși era un lider important al PDL, a trecut la PNL în martie 2013. În vara lui 2014 însă, în condițiile în care PNL și PDL au fuzionat, Stănișoara s-a înscris în PLR.

Sursă: gândul.info

Traseiștii Senatului

La Senat, apele sunt ceva mai limpezi. Doar 31 de membri au ales să părăsească partidul pe listele căruia au fost aleși, în frunte cu însuși fostul lider al senatorilor PPDD, Tudor Barbu. Dacă la începutul mandatului, el spunea că-i este frică de trădarea politică, Barbu a părăsit PPDD în februarie 2013, alegând, la scurt timp, să se transfere la PC. Atunci, Tudor Barbu explica faptul că nu se simte traseist și că a făcut-o în interesul oamenilor care l-au ales. „Dacă o femeie își părăsește bărbatul pentru că are un amant, iar alta îl lasă pentru că e bătută și chinuită, se numesc amândouă traseiste?”, declara el, în iunie 2013.

Nici partidul condus de Daniel Constantin nu l-a mulțumit, așa că s-a reorientat din nou, înscriindu-se în PNL. La momentul respectiv, el susținea totuși că a rămas în „aceeași familie”.

Nici senatorul Ionel Agrigoroaiei nu a fost prea hotărât în primii doi ani de mandat. A fost ales sub sigla PPDD, s-a transferat la UNPR, apoi s-a întors la Dan Diaconescu.

Din rândul democrat-liberalilor, senatorul Ciprian Rogojan a demisionat din PDL, alegând să fie independent, însă ca membru PMP. După ce Elena Udrea a pierdut lamentabil alegerile prezidențiale, Rogojan a zis pas PMP și s-a înscris în UNPR.

Într-o situație asemănătoare se află și senatorul Neagu Mihai. Ales pe listele PC, pe vremea USL, senatorul a preferat să fie independent o scurtă perioadă de timp, pentru a alege, în final, tot UNPR.

Sursă: gândul.info

Configurația politică în Parlament

După doi ani de le alegerile parlamentari, Legislativul s-a „ușurat” cu 28 de membri, însă alți opt au venit în loc, în urma alegerilor parțiale. De la 588 de parlamentari, acum au mai rămas 568, majoritatea fiind formată din PSD, UNPR, PC și PLR, adică 318 voturi. Deși vor avea un grup comun din sesiunea următoare, care începe pe 2 februarie, în prezent grupurile PNL și PDL însumează 167 de voturi. PPDD mai are doar 13 deputați și trei senatori (înscriși ca neafiliați), UDMR 26 de parlamentari, minoritățile sunt repezenetate de 17 deputați, iar neafiliați s-au declarat 28.

Sursă: gândul.info

Lista integrală a parlamentarilor care au făcut traseism politic

CLICK PENTRU A MĂRI

Sursă: gândul.info

Sursă: gândul.info

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cine ar putea intra în turul II după confruntarea dintre candidați ANALIZĂ
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Momentul în care un munte se prăbuşeşte şi un zăcământ de cupru iese la suprafață
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Fiii lui Prigoană riscă dosar penal!! Adriana Bahmuțeanu a aflat că băieții ei riscă să...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Ce a apărut la locul de veci al Andreei Cuciuc, după ce a fost înmormântată....
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Începe licitaţia pentru construcţia celui mai dificil lot al secţiunii montane a A8. Anunţul ministrului...
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Se verifică banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se dau pedepse cu închisoarea de...
Murăturile care sunt dăunătoare pentru sănătate. Nici prin cap nu vă trece
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Charles Dumont, compozitor pentru Edith Piaf, a murit la 95 de ani
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Care sunt țesăturile care nu trebuie spălate (aproape niciodată)?