Trei miniștri și-au dat LOG OUT din Guvernul Ponta

Publicat: 13/12/2014, 20:00

Decizia lui Victor Ponta de a include în noul Guvern numai miniștri înregimentați politic este confirmată de doi dintre membrii actualului Cabinet care ar urma să își încheie mandatul în maximum două săptămâni. Primul care a anunțat-o astăzi oficial a fost ministrul pentru Energie, Răzvan Nicolescu, printr-un mesaj pe pagina personală de Facebook. „Am discutat astăzi cu prim-ministrul Ponta despre ceea ce urmează. Mi-a comunicat că își dorește un nou concept: lipirea, din nou, a Departamentului pentru Energie la Ministerul Economiei și numirea unui ministru politic”, a scris ministrul delegat pentru Energie.

O oră mai târziu, scenariul reconfigurării Ministerului Economiei așa cum a funcționat în timpul guvernelor Tăriceanu și Boc a fost oficializat și de Florin Jianu: „Portofoliul IMM-urilor se va alipi la Economie și va fi condus politic”.

Ulterior, al treilea ministru delegat a anunțat pe Facebook că pleacă din Guvern. Aurelia Cristea, ministru delegat pentru Dialog Social, spune că decizia a fost luată în urma unei discuții cu Victor Ponta.

Dacă refacerea portofoliului Economiei, în prezent gestionat de Constantin Niță, răspunde solicitărilor lui Călin Popescu Tăriceanu, scoaterea miniștrilor apolitici din Guvern vine să calmeze tensiunile din PSD în condițiile în care la ședința Consiliului Executiv de după alegeri, președinții de filiale au cerut, prin vocea lui Gheorghe Nichita și prin cea a lui Marian Oprișan, să nu mai fie puși în fața unei liste cu tehnocrați „la televizor”, ci să li se dea șansa de a se pronunța asupra numelor viitorilor miniștri.

Guvernul Ponta 4 ar urma să fie conturat mâine în conducerea PSD și prezentat Parlamentului luni, pentru a fi votat pe 21 decembrie, în aceeași zi cu învestirea președintelui Klaus Iohannis.

Jianu (Turism): „Guvernul viitor va conține numai oameni politici”

Cooptat în urmă cu 10 luni în Guvern, în garnitura figurilor ministeriale noi, apolitice, Răzvan Nicolescu sugerează că a refuzat varianta compensării printr-o altă funcție guvernamentală, urmând să rămână președinte al Consiliului de Administrație al Agenției Europene de Reglementare în Energie (ACER). „Un lucru e cert: voi continua ca Președinte al Consiliului de Administrație al Agenției Europene de Reglementare în Energie (ACER), mandatul pe care l-am primit de la Consiliul UE expirând în anul 2016. Această poziție nu are nici un fel de legatură cu sistemul de administrație din România”, adaugă Niculescu la plecarea din Guvern.


Sursa foto: Facebook

Intrat în guvern dinspre reprezentanții patronatelor, Florin Jianu se arată, la rândul său, dezinteresat de o altă potențială funcție. „Guvernul viitor va conține numai oameni politici. Eu nu sunt om politic (…) Portofoliul IMM-urilor se va alipi la Economie și va fi condus politic. Nu m-a interesat și nu mă interesează nicio altă funcție, nu am alergat după niciuna, nu o voi face nici de acum înainte. Iar politica rămâne o problemă a cărei rezolvare, deși sunt matematician, îmi rămâne necunoscută”, rezumă Jianu imaginea sa despre principiile construirii noului Guvern.

Sursa foto: Facebook

Plecările din Guvern ale miniștrilor tehnocrați anunțate pe Facebook reprezintă o premieră în comunicarea la Palatul Victoria. În ambele situații, premierul Ponta a avut întâlniri cu titularii funcțiilor guvernamentale, lăsându-i însă să se „retragă” înainte de a pune pe masa PSD o schiță de guvern din care numele lor lipsesc.

Petrescu, pe picior de plecare. PLR, în negociere pentru Economie și Mediu

Într-o situație similară ar urma să fie, potrivit discuțiilor preliminare, și ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu. Fosta consilieră a premierului nu a făcut însă, până la acest moment, niciun anunț legat de plecarea sa de la Minister.

Absența miniștrilor tehnocrați din viitorul Cabinet a fost anunțată în aceeași zi cu retragerea oficială a UDMR de la guvernare. Ministerele Culturii și Mediului rămân astfel cu portofolii vacante. În noul Cabinet, UNPR, PC și PLR ar urma să ia câte două porfotolii ministeriale și, eventual, câte o funcție de vicepremier, în timp ce miniștrii PSD urmează să fie votați duminică în ședința unui Comitet Executiv.

În acest moment, PC are ministerul Agriculturii, și cel al Comunicațiilor. Cei de la UNPR dețin ministerul de Interne și cel pentru Relația cu Parlamentul. PLR a mers, la negocieri, pe cinci variante: Economie, cu condiția comasării, Finanțe, Transporturi, Cultură și Mediu. Ultimele discuții, susțin surse politice, au conturat varianta instalării liberalilor la Economie și la Mediu.

Pe de altă parte, printre miniștrii PSD care ar urma să plece din Guvern se numără ministrul Educației, Remus Pricopie, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, ministrul Economiei și Constantin Niță. În ședința Comitetului Executiv al PSD de la sfârșitul lunii decembrie s-a cerut de asemenea remanierea lui Mircea Dușa, ministrul Apărării.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
S-a vândut celebra banană lipită cu o bandă adezivă. Banalul fruct a fost cumpărat pentru...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Guvernul anunţă prelungirea plafonării preţurilor la energie şi gaze pentru consumatorii vulnerabili
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Banii vor fi virați direct pe cardurile românilor! Guvernul a aprobat măsura joi, 21 noiembrie
Furtuna de zăpadă Jari. Meteorologii sunt derutați de amploarea dezastrului
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri