Europarlamentarul PSD Victor Negrescu este de părere că există trei variante posibile pentru obţinerea unei decizii favorabile aderării României la Schengen până la finalul anului.
Conform sursei citate, în contextul discuţiilor purtate în ultimul timp la Viena şi cu reprezentanţi ai instituţiilor europene, „șansele României de a adera la spațiul Schengen, mai ales în formula accederii etapizate, au crescut simțitor”.
„În contextul Consiliului Justiție și Afaceri Interne de săptămâna viitoare, unde se va discuta despre extinderea spațiului Schengen, a amânării votului privind intrarea României în zona de liberă circulație dar și a posibilei renunțări iminente la exercitarea veto-ului de către Olanda, prezint ultimele trei variante posibile pentru a obține o decizie favorabilă țării noastre până la finalul anului:
Varianta 1, pe care personal o propun și am susținut-o în discuțiile mele de la Viena și cu oficialii europeni, presupune o aprobare tacită a intrării României în spațiul Schengen printr-un vot în cadrul reuniunii ambasadorilor statelor membre UE și validarea sa în orice Consiliu UE care ar avea loc până la finalul anului. Această formă ar evita ca tema să fie intens discutată, iar guvernul de dreapta din Austria să aibă ocazia de a politiza din nou subiectul.
Varianta 2, mult prea riscantă pentru că presupune o politizare a subiectului, implică o discuție și un vot fie în Consiliul de Afaceri Externe din 11 decembrie, fie în Consiliul European. Există riscul ca în această variantă executivul din Austria să simtă nevoia de a-și apăra insistent punctul de vedere transformând tematica într-o miză electorală în raport cu ambițiile sale europene.
Varianta 3, evaluată de instituțiile europene, presupune un Consiliu UE extraordinar care să aibă pe ordinea de zi inclusiv acest subiect. Este varianta posibilă dacă executivul din Austria va insista cu revendicări adiționale, precum menținerea unor controale suplimentare la frontieră, garanții privind securizarea frontierelor sau un mecanism de aderare specific pentru Bulgaria și România”, scrie, duminică, pe Facebook, europarlamentarul Victor Negrescu.
Toate aceste variante depind de evoluțiile politice din Olanda, de decizia noului Parlament care se constituie săptămâna viitoare și de rezultatul negocierilor pentru obținerea unui acord guvernamental, afirmă sursa citată.
„În contextul impasului existent în formarea unei noi majorități guvernamentale în Țările de Jos, dar și a raportului preponderent pozitiv privind statul de drept din Bulgaria întocmit de experții olandezi, ne putem aștepta ca premierul în exercițiu, Mark Rutte, candidat la șefia NATO, unde are nevoie de sprijinul țărilor noastre, să susțină ridicarea veto-ului aplicat Bulgariei.
În acest context general, dar și în raport cu discuțiile pe care le-am avut recent în Austria și cu reprezentanții instituțiilor europene la cel mai înalt nivel, șansele României de a adera la spațiul Schengen, mai ales în formula accederii etapizate, au crescut simțitor. Invit astfel pe toți cei care caută să politizeze subiectul să acționeze cu prudență și diplomație, și să ajute în mod dezinteresat astfel încât acest obiectiv central al României să fie îndeplinit”, conchide Negrescu.