TSD Olt contrazice anunțul lui Gabriel Petrea: Noi nu am ales nicio tabără
Reprezentanții TSD Olt spun că nu îi împărtășesc atitudinea lui Gabriel Petrea, președintele Tineretului PSD. Tinerii social-democrați olteni mai spun că diversitatea de idei se arată „în forurile statutare”, considerând că Petrea se antepronunță deciziei pe care o va lua Comitetul Executiv Național.
„TSD Olt se dezice de informațiile apărute în presă, conform cărora tinerii social-democrați au aderat la o tabăra sau alta. De asemenea, organizația noastră nu împărtășește atitudinea lui Gabriel Petrea care, printr-un mesaj care se vrea a fi unul pozitiv și care să inspire încredere, unitate și bune intenții, se antepronunță, de fapt, hotărârii politice care este atributul exclusiv al CExN al PSD. În plus, democrația într-un partid se vede prin diversitatea de păreri spuse însă în forurile statutare. Așteptăm, așadar, Comitetul Executiv Național unde, democratic, fiecare lider își va susține punctul de vedere”, se arată în comunicatul citat.
Ieșirea lui Gabriel Petrea îi face să pară „neserioși și amatori”, mai susțin tinerii PSD Olt, folosind în mod ironic cuvintele președintelui de la Tineret.
„Considerăm că tocmai astfel de manifestări ca ale lui Gabriel Petrea au rolul de a părea «neserioși și amatori» și îngreunează «continuarea implementării Programului de Guvernare»”, se mai spune în document.
Președintele TSD, Gabriel Petrea, afirmă într-un document publicat duminică pe site-ul organizației că dorește o definire mult mai clară a relației dintre conducerea partidului și Guvernul social-democrat și ca numirile în funcții publice să fie făcute pe criterii de competență, propunând organizarea unui Consiliu Național al PSD sau a unui congres pentru clarificarea situației din partid.
„Propunem o mult mai clară definire a relației dintre conducerea partidului și Guvernul social-democrat. Mecanismele de dialog, de evaluare și control trebuie să fie instituționalizate, să nu fie ad-hoc, ci cunoscute de toți membri. Numirile în funcții publice trebuie făcute cu responsabilitate, ținând cont nu doar de loialitate, de prietenie, ci și de competență. Atunci când greșim, trebuie să acționăm rapid și să facem schimbările care se impun. Un mecanism transparent de promovare și de gestionare a resursei umane trebuie să devină realitate – nu se mai poate sări peste rând, nu se mai poate promova atât timp cât competența administrativă și politică nu au fost probate. Numirile în funcțiile publice nu mai pot fi surprize pregătite de lideri pentru că, așa cum am văzut, lipsa de autonomie a celor cărora le încredințăm funcții publice generează crize. Un Consiliu Național sau chiar un Congres al PSD, dedicat refondării organizării partidului, nu vendetelor politice, va asigura modernizarea și clarificările de care avem atâta nevoie”, spune Petrea.