Tu știi ce mai face președintele tău? Unde își petrec duminica Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă. Șeful statului, o prezență constantă la acest festival

Publicat: 31 07. 2022, 12:21
Actualizat: 31 07. 2022, 12:56
Președintele Klaus Iohannis / Sursa foto: Profimedia

Klaus Iohannis Președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă participă duminică în localitatea Criț la Festivalul Haferland, dedicat culturii şi tradiţiilor săseşti din Transilvania, potrivit agendei oficiale. Președintele Iohannis este o prezență constantă la acest festival, organizat de fundația condusă de omul de afaceri Michael Schmidt.

Săptămâna Haferland a ajuns la ediţia a zecea. Festivalul se desfăşoară în perioada 29-31 iulie, în zece localități: Archita, Saschiz, Cloaşterf, Roadeş, Buneşti, Rupea, Homorod, Criţ, Meşendorf şi Viscri, informează Agenția de presă Rador.

Organizatorii au pregătit un program care include muzica şi dansurile tradiţionale săseşti, spectacole de teatru, concerte în bisericile fortificate, trei baluri tradiţionale săseşti, ateliere de pictură, de olărit şi pâslit (confecționarea papucilor din pâslă), dezbateri publice, expoziţii.

Ziua de duminică este principala zi a festivalului, în Criţ

Dimineața, oaspeții vor fi întâmpinați, la Biserica fortificată, cu muzică de fanfară, iar după slujbă vor avea parte de un concert de orgă. De la ora 13:30 va fi prezentat un program artistic săsesc ce cuprinde dansuri, muzică, teatru, ateliere de pictură pe lemn şi ceramică şi atelierele de meşteşuguri tradiţionale, potrivit G4media.ro.

În curtea Bisericii fortificate din Meşendorf funcționează târgul cu produse din zonă. Tot aici, va fi prezentată expoziţia cu obiecte şi porturi tradiţionale săseşti din colecţia particulară a Herminei Antoni.

Mai mult, de la ora 16:00 va avea loc un concert de orgă, iar de la 16:30 va începe un program muzical susținut de Kulturwerk der Siebenbuerger Sachsen. Biserica fortificată din Viscri este ultima oprire din această călătorie de trei zile în Ținutul Ovăzului.