Tudor Barbu, liderul senatorilor PPDD: „Mă tem de trădare. Nu am reușit să formăm un partid din fete mari”
Liderul senatorilor PPDD, Tudor Barbu, s-a afișat la prima ședința a Senatului, ca un adevărat oponent al traseismului politic, însă cu teamă că vor exista parlamentari PPDD care vor pleca din partid.
„Mă tem de trădare, dacă ne referim că vor pleca parlamentari PPDD la alte partide. PPDD nu este un pension, nu e format din îngeri, nu am reușit să formăm un partid din fete mari, avem români și să nu-și imagineze nimeni că PPDD e mai bun decât România însăși. Eu sper însă că, colegii mei să înțeleagă șansa uriașă pe care o au fiind un partidul care are poate proba că traseismul politic este o plagă, un buboi uriaș, un puroi, care trebuie tratat medicamentos până la vindecare”, a declarat Barbu.
Mai mult, liderul PPDD a făcut și o comparație cu celelalte partide care au practicat traseismul politic, adăugând că acel contract semnat de candidații PPDD înainte de a fi înscriși pe listele pentru alegeri, care i-ar obliga să plătească 2 milioane de euro, nu este aplicabil.
„Dacă și noi vom face ce a făcut PSD, PDL și UNPR, să ne plimbăm curvăsărește dintr-o curte în altă, nu vom face decât să continuăm nenorocirea care a adus România unde este. Există clauza aceea, însă nu va fi operând pentru că duce mandatele PPDD să fie imperative, ceea ce este împotriva Constituției. A fost doar o probă a verității, că PPDD nu va face traseism politic. Nu sunt mulți parlamentari PPDD veniți din alte partide, ci doar 10%, dacă știți aritmetică”, a adăugat Tudor Barbu.
Cu toate acestea, Alianța pentru o Românie Curată, a realizat un top în timpul campaniei electorale, care a arătat că Partidul Poporului Dan Diaconescu are cei mai mulți traseiști, printre parlamentarii aleși fiind și Liliana Mincă, Antonie Solomon, Ruxandra Jipa și Gigi Nețoiu.