09:08
„Am vorbit la nivel și personal, și politic, și într-o echipă de partid, fiindcă totuși Sorin Grindeanu a fost premierul României timp de șase luni de zile, cu un bagaj de informații și cu o experiență care poate fi folosită pentru România. Da, avem o discuție cu domnia sa”, a declarat la Antena 3 premierul Mihai Tudose, întrebat dacă are discuții cu precedesorul său Sorin Grindeanu pentru a-i oferi un post.
El a precizat că sunt discuții „destul de avansate”.
„Așteptăm ca domnia sa să se întoarcă, pentru că este într-o deplasare cu familia. Sper ca la începutul lui septembrie o vom așeza cumva. Eu cred că poate fi un element util pentru țară”, a mai spus Tudose.