Prima pagină » Știri politice » Tudose s-a întâlnit cu reprezentanții organizațiilor civice. Cele trei cereri punctuale puse pe masa premierului. „ Am primit un singur răspuns care nu e categoric la acest moment”. UPDATE

Tudose s-a întâlnit cu reprezentanții organizațiilor civice. Cele trei cereri punctuale puse pe masa premierului. „ Am primit un singur răspuns care nu e categoric la acest moment”. UPDATE

Tudose s-a întâlnit cu reprezentanții organizațiilor civice. Cele trei cereri punctuale puse pe masa premierului. „ Am primit un singur răspuns care nu e categoric la acest moment
Reprezentantul Inițiativa România, Mihai Polițeanu, a precizat, miercuri, după întrevederea cu premierul Mihai Tudose, că întâlnirea cu acesta pe tema legilor Justiției nu a fost „îmbucurătoare" și că, în consecință, protestele vor continua până vor fi stopate modificările la legislația penală.

„Am fost astăzi la întâlnire cu premierul Mihai Tudose, unde am livrat un mesaj foarte clar și am avut trei solicitări. Mesajul este că România este la un moment de derapaj major de la standardele democratice și de la standardele statului de drept și că premierul trebuie să asume responsabilitățile pe care le are și să folosească pârghiile instituționale pentru a stopa aceste derapaje majore”, a spus Polițeanu.

El a arătat că cele trei solicitări adresate de reprezentanții organizațiilor civice lui Tudose au vizat sesizarea Comisei de la Veneția în legătură cu pachetul de legi ale justiției și, în viitor, cu legile privind modificarea codurilor penale, prorogarea aplicării legilor justiției prin OUG până la momentul în care Comisia de la Veneția își spune opinia și demiterea imediată a ministrului justiției, Tudorel Toader, despre care a spus că nu mai este un partener credibil din punct de vedere moral și profesional, atât pentru societatea civilă, instituțiile independente ale statului, cât și pentru partenerii externi.

„Acestea au fost cele trei solicitări. Din cele trei solicitări am primit un singur răspuns și răspunsul este pe sesizarea Comisiei de la Veneția. Nu este un răspuns categoric la acest moment. A zis că în următoarele zile se va interesa asupra discuțiilor pe care le-a avut ministrul justiției cu Comisia de la Veneția și va lua o decizie în consecință”, a spus Polițeanu, întrebat care a fost răspunsul lui Tudose la aceste solicitări.

Întrebat dacă, în aceste condiții, vor mai exista proteste, Polițeanu a răspuns: „Această întâlnire nu este îmbucurătoare din punctul nostru de vedere și evident soluția este în continuare: proteste și încă o dată proteste până când aceste legi ale justiției și modificările la legislația penală vor fi stopate cu totul!”.

Premierul Mihai Tudose s-a întâlni, miercuri, la Palatul Victoria, cu delegații celor 43 de organizații civice care au cerut o discuție privind legile Justiției și modificările la Codurile Penale. Întrevererea a durat peste două ore.

La întâlnire au participat 7 reprezentanți ai organizațiilor civice: Alexandru Socol – Corupția Ucide; Ciprian Ciocan – Vă Vedem din Sibiu, Laurențiu Ștefănescu – Inițiativa Timișoara, Marius Deaconu – Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, Mihai Polițeanu – Inițiativa România, Mihai Tudorică – #REZISTENȚA, Radu Dumitriu – delegat al organizațiilor din Diaspora.

Cele 43 de organizații civice i-au trimis, sâmbătă, premierului Mihai Tudose o scrisoare deschisă prin care îi solicită o întâlnire în care să discute despre legile justiției, motivând că România riscă „un derapaj fără precedent de la valorile democratice”.

Premierul Mihai Tudose a răspuns, tot sâmbătă, scrisorii deschise și a acceptat să se întâlnească pentru a discuta despre Legile Justiției miercuri, 27 decembrie.

„Legat de o posibilă întâlnire în perioada 27-30 decembrie, vreau să vă transmit că sunt deschis la dialog. În acest sens, vă propun data de 27 decembrie. Sunt convins că putem comunica eficient în beneficiul României și al românilor, iar acest lucru nu este posibil fără toleranțã și deschidere la opinii contrare. Crăciun fericit!”, a scris Tudose într-un comentariu la scrisoarea deschisă publicată pe pagina de Facebook Corupția Ucide.

Cele 43 de organizații civice și-au manifestat intenția de a se întâlni cu Tudose în perioada 27-30 decemebrie. „Considerăm că interesul pentru viitorul României, valorile democratice și statul de drept, libertatea și bunăstarea concetățenilor noștri trebuie să primeze, iar dialogul este singura soluție pentru prezervarea și consolidarea democrației. În adoptarea legilor justiției și în discuțiile privind modificarea codurilor penale au existat deficiențe majore ale dialogului și consultării dintre legiuitor și societate în ansamblu. Mai mult, fracturarea dialogului dintre legiuitor și instituțiile independente ale statului, dintre legiuitor și instituțiile europene, dintre legiuitor și partenerii noștri din Uniunea Europeană și NATO pune într-un pericol major și iminent separația puterilor în stat, respectiv rolul și credibilitatea noastră în lume. Riscăm un derapaj fără precedent de la valorile democratice și de la drumul nostru alături de lumea liberă, punând în pericol viitorul nostru ca națiune”, se arată în scrisoarea trimisă lui Tudose.

Asociațiile civice semnatare ale scrisorii deschise sunt: #activAG Pitești, Acțiunea Civică Galați, Alianța Națională a Organizațiior Studențești din România (ANOSR), Asociația Aradul Civic, Asociația Civică ProFest, Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE), Consiliul Tineretului din România, Corupția Ucide, Curățăm Galațiul, Diaspora Franța solidară cu România, Evoluție în Instituție, Geeks for Democracy, Grupul civic #Insist, Grupul pentru Dialog Social (GDS), Inițiativa România, Inițiativa Timișoara (federație a 10 ONG-uri), Oradea Civică, Rădăuțiul Civic, Rezist Birmingham WMW, Rezist Dublin, Rezist în Bacău, #Rezist Liguria, #Rezist Milano, Rezist München, Rezist Râmnicu Vâlcea, #Rezistam si la Paris, Rezist Zürich, #REZISTENȚA, România As We Want It- Milano, România Vie, Save Montana-New York, Ștafeta Steagului U.E., Valea Jiului Society, Vă vedem din Sibiu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Europa 2026: previziuni salariale, țările cu cele mai mari creșteri. România și Ucraina, singurele pe minus
Digi24
Cea mai scăzută temperatură de pe Pământ în acest moment. Zilele următoare sunt prognozate și -60 de grade Celsius
Cancan.ro
-17 grade Celsius în România. Pe ce dată vine "iarna secolului", potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
Mediafax
Cod portocaliu de viscol în zona de munte din județele Hunedoara și Caraș-Severin
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Greșeala făcută de o gospodină din Brăila, pe salata Boeuf. Când au citit mesajul, invitații și-au dat coate 🤭
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia deschide comenzile noului Spring pe piețele vest-europene. România încă vinde vechea generație
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cinci evenimente istorice petrecute de Crăciun care au schimbat lumea