„Am vrut să mai transmit o dată ceea ce i-am transmis și până acum domnului Liviu Dragnea și anume: să realizeze în ce situație a dus acest partid și să își asume să fie bărbat politic, să vină în fața Congresului, unde sunt mii de delegați și să hotărască Congresul linia pe care merge partidul. De altfel, așa spune și statutul. Asta am transmis și astăzi, și în ultimele zile. Pentru mine și colegii mei e foarte important ca PSD să rămână la guvernare iar, în al doilea rând, consultarea în partid să se facă în Congres, cu mii de delegați, să își asume modul în care a gestionat lucrurile în partid, să demisioneze. Îi cer să fie un adevărat bărbat politic, să nu fugă, să nu stea închis împreună cu câteva persoane”, a declarat Grindeanu, la ieșirea din sediul PSD Timiș, acolo unde a participat la o ședință cu liderii locali pentru aproximativ două ore.
Grindeanu a subliniat faptul că nu va părăsi niciodată PSD, iar de câte ori Liviu Dragnea îl va da afară, de atâtea ori se va reînscrie.
„Eu am spus-o și public. Am fost, sunt și voi fi membru în acest partid. Nu am schimbat niciodată partidul politic și nici nu vreau. Poate să mă dea de câte ori vrea afară Liviu Dragnea. Organizația pe care o conduc, cu perfomanțe, consideră că sunt în continuare cel care îi reprezint cel mai bine. Astăzi am venit să văd, așa cum vă spuneam, care e pulsul organizației. Domnii au cam uitat să trimită actele cu excluderea mea. Din punctul meu de vedere, nu are cum să mă excludă vreodată din PSD Liviu Dragnea. Nu mă poate exclude de câte ori mă voi reînscrie”, a mai spus premierul.
În ceea ce privește convocarea unui Congres, Grindeanu a explicat faptul că l-a cerut pentru a se stabili linia pe care să meargă partidul și pentru a fi luate în discuție toate problemele „care au apărut de vreun an și ceva de când partidul se conduce din două în două luni prin Comitete Executive Naționale”.
„Ăsta nu e un mod democratic de a conduce partidul. Eu nu am întâlnit ca, de un an de zile, să nu se mai organizeze un Birou Permanent Național și s-au organizat CEx-uri, în general, pentru sacțiuni. Era normal să vedem o analiză a rezultatelor alegerilor pariale de duminică, din țară. Nu s-a făcut această analiză, s-a băgat sub preș rezultatul acestor alegeri. Nu e normal”, a adăugat șeful Guvernului.
Întrebat dacă a discutat cu cei din UDMR, Grindeanu a răspuns: „Ne-am mai sunat. Și ei pe mine, și eu pe ei”.
„Lucrurile legate de moțiunea de cenzură, de diverse înțelegeri, nu se pot face cu ușile închise. Eu, orice întâlnire pe care o voi avea, cu acordul celor cu care mă întâlnesc, o să o transmit public”, a completat premierul.
În acest context, întrebat dacă a avut contacte cu cei din PMP sau chiar cu președintele partidului, Traian Băsescu, Grindeanu a negat, adăugând faptul că Liviu Dragnea s-ar putea să fi avut.
„Eu, nu, dar încă președintele PSD s-ar putea să da”, a punctat Grindeanu.
Pe de altă parte, Grindeanu nu exclude înlocuirea din funcții a altor miniștri, după vacantarea portofoliilor de la Dezvoltare și Interne.
„O să văd zilele următoare, dacă vreun minister nu funcționează și nu vor merge la serviciu, o să fac înlocuirile necesare astfel încât activitatea Guvernului să nu rămână blocată”, a spus Grindeanu, afirmând că are sprijinul mai multor organizații, pe lângă cele care și-au declarat public susținerea față de el.
Referindu-se la votul de miercuri, privind moțiunea de cenzură, Grindeanu a declarat că „lucrurile se vor desfășura într-un mod de-a dreptul incredibil”.
„Votul trebuie să fie secret. O să vedeți miercuri cum lucrurile se vor desfășura într-un mod de-a dreptul incredibil, dar deocamdată vreau să văd cum PSD depune moțiune împotriva Guvernului PSD. În acest loc am ajuns datoritată managementului Liviu Dragnea”, a mai spus premierul.
Sorin Grindeanu a fost primit, la sosirea în curtea sediului PSD Timiș, în aplauzele sutelor de susținători adunați, care au început să scandeze „Grindeanu, PSD!” și „Jos, Dragnea!”.
„Am venit azi acasă pentru că am vrut să văd dacă în Timișoara în Banat mai exsită oameni cărora să nu le fie frică și iată câți suntem astăzi aici, membri PSD”, a declarat Grindeanu.
„Nu a câștigat o singură persoană (n.r – alegerile) Liviu Dragnea, noi toți, sutele de membri care am muncit, nu o singură persoană care vrea să confiște acest partid, și mai grav, să confiște țara. Trebuie să se organizeze Congres. Teama de oameni îl face pe Liviu Dragnea să rămână într-un cerc restrâns. De ce să nu hotărască miile de oameni care am muncit soarta acestui partid? Cel care fuge de oameni nu are cum să fie președinte, de aceea i-am cerut demisia”, a mai spus Grindeanu.
Grindeanu l-a criticat pe Liviu Dragnea pentru faptul că nu a putut să garanteze că PSD nu va pierde guvernarea.
„Să meargă să garanteze în fața partidului că această aventură în care ne-a aruncat nu va duce la pierderea guvernării. Nu a putut să garanteze, nu l-ați auzit să își asume acest lucru. Acest lucru nu e normal, e o bătaie de joc la adresa muncii noastre. Trebuie să fim de partea bună a istoriei, să nu ne fie rușine de ceea ce facem”, a adăugat premierul.
Totodată, Grindeanu a făcut apel la mobilizare pentru a primi susținere în demersul său.
„Sunt extrem de emoționat, dar mândru să văd că sunteți atâția alături de mine, astăzi (…) Am venit să văd dacă organizația din care fac parte, cea care pentru prima dată a câștigat alegerile anul trecut, în 2016, și localele, și generalele mai este alături de mine și vreau să văd astăzi dacă mergem pe drumul ăsta. Am vrut să vin astăzi, aici, să văd alături de voi, prietenii mei, dacă vom continua pe acest drum care să ne ducă la ceea ce vă spuneam mai devreme. Ceea ce văd, astăzi, înseamnă că suntem hotărâți. Haideți să ne organizăm atunci”, le-a mai transmis celor prezenți șeful Guvernului.
Premierul își caută susținere în organizațiile locale pentru a rămâne la Palatul Victoria. Organizația din Timș, acolo unde a fost și lider până la excludere, a anunțat deja că este de partea premierului. PSD Timiș are 4 deputați și 2 senatori. Totodată, săptămâna trecută, cei 59 de primari PSD din județul Timiș au participat la o ședință a Comitetului Executiv Județean, convocată la solicitarea lor, la finalul căreia a fost adoptată o rezoluție de susținere a premierului Sorin Grindeanu, trimisă ulterior Comitetului Executiv Național.
De altfel, și președintele executiv al PSD Timiș, Călin Dobra, și-a exprimat, zilele trecute, susținerea față de Sorin Grindeanu, în timp ce deputatul Alfred Simonis, președintele Tineretului Social Democrat Timiș și vicepreședinte al PSD Timiș, declara, joi, că nu crede că CExN poate lua decizia excluderii din partid a unui membru, ci propunerea ar fi trebuit făcută de organizația locală, potrivit Mediafax.
Între timp, europarlamentarul PSD, Cătălin Ivan, a scris, pe pagina sa de Facebook, că a discutat cu mai mulți senatori și deputați PSD și că cel puțin 15 dintre aceștia nu vor vota moțiunea de cenzură.
„În acest moment sunt cinsprezece deputați și senatori PSD din Moldova și nu numai, cu care am vorbit doar eu, care nu vor vota moțiunea. Și este abia sâmbătă dimineața”, a scris Cătălin Ivan pe pagina sa de Facebook.
La rândul său, Victor Ponta, proaspăt numit șef al Secretariatului General al Guvernului, declara vineri seara că va avea întâlniri cu mai mulți parlamentari și lideri politici în cursul zilei de sâmbătă, acesta aflându-se, de altfel, la această oră, la Palatul Victoria. Potrivit unor surse, citate de Mediafax, Victor Ponta l-ar fi invitat la Palatul Victoria pe fostul secretar general, Mihai Busuioc, care a ales să intre în sediul Guvernului prin din spate, pentru a face rapid formalitățile de predare-primire și pentru a-i cere lămuriri pe niște acte existente în mapa secretarului general al Guvernului.