„Am constatat încă o dată cu părere de rău că PSD sugrumă economia, irosește o situație economică bună pe care a preluat-o odată cu guvernarea. Investitorii, practic, sunt sub asediu, iar acesta este un lucru din ce în ce mai vizibil și este un aspect extrem de îngrijorător. În momentul de față nu există predictibilitate pentru investitori, nu există niciun stimulant pentru a produce mai mult și pentru a susține locuri de muncă. Nu există în momentul de față proiecte de investiții și de infrastructură decente care să aibă ca și consecință sustenabilitate financiară pentru cheltuielile deja angajate de actualul guvern. FMI trage semnale de alarmă, Comisia Europeană trage semnale de alarmă, sunt deja evenimente publice care trag semnale de alarmă. Faptul că deja se caută soluții pentru a susține creșterea salariului minim în continuare este îngrijorător”, a declarat liderul PNL.
Despre propunerea Olguței Vasilescu referitoare la legea salarizării, Turcan consideră că aceasta este una „profund demagogică și lipsită de fundamentare”: „Actualii guvernanți se confruntă cu o situație exstrem de gravă, cu pericol care planează asupra investitorilor din cauză că s-au făcut anapoda majorări. Noi nu spunem că nu era nevoie, dar într-un cadru care să asigure echitate și performanță. (…) Ce a obținut PSD până acum? Ca o femeie de serviciu dintr-un anumit sector să câștige cât un profesor din sistemul de educație. Deci pur și simplu au spulberat tot ceea însemna echitate. Vor putea remedia acest lucru decât prin măsuri de austeritate. Pur și simplu nu ne putem închipui că un guvern care a preluat o situație economică bunicică să ajungă să vorbească despre austeritate în doar câteva luni, asta pentru că au început cu picioarele tot acest mecanism al salariilor”, a comentat aceasta.
Raluca Turcan a venit și cu câteva propuneri ale liberalilor pentru a evita„spirala nefastă” pe care susține că a generat-o PSD-ul și pentru a combate consecințele instaiblității financiare, printre ele numărându-se adoptarea inițiativei pentru reducerea impozitului pe venit și pe profit de la 16 la 10%, alocarea transparentă a fondurilor PNDL, concentrarea pe atragerea fondurilor europene și fixarea unui calendar amănunțit pentru realizarea autostrăzii Sibiu-Pitești.
„Nu poți să prognozezi ceva ce nici măcar nu ai atins. Sunt câteva aspecte care trebuie luate în considerare de actuala guvernare, dacă vrem ca situația în România să nu explodeze din punct de vedere economic, pe lângă toată degringolada și dezinteresul pe care le manifestă guvernanții”, a subliniat Turcan.
Referitor la decontarea cheltuielilor din campania electorală, Turcan a declarat că partidul a depus actele solicitate de AEP pentru decontarea cheltuielilor din campania electorală și că nu există probleme de legalitate, afirmând că liberalii vor primi „cel puțin cât a recuperat PSD”, adică cel puțin 50%.
„PNL a depus toate documentele și din toate informațiile pe care le-am primit de la colegii mei din teritoriu nu există aspecte de legalitate. De asemenea, aș dori să vă spun că noi credem că acest subiect este tratat disproporționat în spațiu public. În momentul de față, PSD are datorii de 3 ori mai mari decât al PNL, nu se vorbește în spațiul public despre datoriile PSD. De asemenea, PSD a recuperat de la Autoritatea Electorală Permanentă vreo 50%. Nu se vorbește de faptul că PSD nu a recuperate o parte din bani de la AEP. PNL va primi în zilele următoare cel puțin cât a recuperate PSD-ul, așadar nu voi mai comenta în spațiul public informații care alimentează, zic eu în mod tendențios, situația financiară cu privire la deconturile din campania electorală”, a comentat Turcan.
Aceasta s-a declarat deranjată de faptul că în spațiul public fotografia sa și a altor lideri care conduc interimar partidul este asociată cu sintagma„probleme cu legea”, arătând că toată responsabilitatea ei în acest subiect se rezumă la cea de președinte al organizației PNL Sibiu, unde toate lucrurile au funcționat conform legii. Răspunderea pentru documentele din campania națională și explicațiile au fost date de fostul mandatar financiar.
„În legătură cu aceste informații pot să vă spun că am observat că prezintă în spațiul public fotografia mea și a altor colegi care în acest moment conducem interimar partidul, cu titlul de probleme cu legea, sau încălcări ale legii. În legătură cu astfel de informații și cu prezentarea acestora, pot să vă spun că, în primul rând, toată datoria mea este în legătură cu calitatea de președinte al organizației PNL Sibiu, care a funcționat în totală legalitate și în total acord cu ceea ce prevedea legea electorală. (…) Nu s-a vorbit despre fosta conducere atât timp cât se punea fotografia mea, sunt niște observații de finețe pe care aș vrea să le fac, iar în legătură cu toate documentele oficiale, ele au fost semnate de fosta conducere, iar dacă există explicații ele s-au dat de către fostul mandatar financiar”, a mai spus Turcan.