Prima pagină » Știri politice » Turcan: Lui Grindeanu îi e frică de asumarea răspunderii pe Legea salarizării. Fuge ca de tămâie

Turcan: Lui Grindeanu îi e frică de asumarea răspunderii pe Legea salarizării. Fuge ca de tămâie

Turcan: Lui Grindeanu îi e frică de asumarea răspunderii pe Legea salarizării. Fuge ca de tămâie
Președintele intermar al PNL, Raluca Turcan, susține, într-o postare pe Facebook că premierul Sorin Grindeanu se teme de asumarea răspunderii și că proiectul legii salarizării va ajunge să fie îngropat în Parlament de către majoritatea condusă de Liviu Dragnea. Despre această solicitare a liberalilor, copreședintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat că Raluca Turcan, liderul PNL, este „puțin dezorientată" când cere guvernului să-și assume responsabilitatea pe legea salarizării unitare.

„Domnul Grindeanu fuge ca de tămâie de asumarea răspunderii pentru că știe că ar putea zbura din fruntea guvernului în secunda doi. PNL ar depune moțiune de cenzură. Premierul Grindeanu e slab și manevrat de toți cei cu puteri reale și interese în PSD. Nici nu știu dacă să-mi fie milă sau să mă revolte.(…) Românii merită mai mult decât un premier suficient și superficial care se chinuie sa întindă plapuma de cheltuieli și rămâne descoperit ba cu banii pentru investiții, ba cu cei pentru cofinanțarea fondurilor europene”, scrie Raluca Turcan.

Liderul interimar al PNL spune că legea salarizării nu va trece de majoritatea parlamentară.

„Pentru domnul Grindeanu ceasul politic ticăie. În curând îl vor părăsi toți cei care vor să se salveze de eșecul economic. În Parlament, majoritatea lui Dragnea va îngropa proiectul legii salarizării și-l va lăsa fără niciun fel de muniție electorală pe premierul de sacrificiu. Performanța lui e unică: îngroapă cot la cot cu Dragnea și Tăriceanu o majoritate parlamentară care a câștigat cu peste 50% alegerile printr-o uriașă fraudă de încredere care acum e în văzul tuturor”, mai spune Turcan.

PNL i-a cerut lui Sorin Grindeanu să își asume răspunderea pe legea salarizării. Premierul i-a răspuns într-un interviu exclusiv pentru MEDIAFAX.

„Nu știu cum să privesc declarația celor de la PNL, care spuneau că mai bine își asumă Guvernul Legea salarizării. Adică fără dezbatere? Păi nu e mai bine să se discute, să vină cu amendamente, să vedem care e decizia potrivită? Nu pot să nu văd anumite decizii, declarații care sunt hazlii”, a declarat Sorin Grindeanu, pentru MEDIAFAX.

La rândul său, Tăriceanu a comentat: „Cred că e puțin dezorientată. Altceva nu am ce să spun”, a declarat copreședintele ALDE. El a fost întrebat despre poziția ALDE referitoare la solicitarea președintelui interimar al PNL ca guvernul să-și asume responsabilitatea pe legea salarizării unitare.
Autor