Turcan reacționează după amânarea ședinței pentru vancatarea funcției de deputat al lui Goga: Cei din PSD au ales un infractor împotriva a 6.5 milioane de români

Publicat: 08 10. 2019, 14:30

„Am avut o nouă mostră a modului în care PSD a confiscat instituția Parlamentului pe persoană fizică, în scop de favorizare a infractorilor, pentru că vacantarea locului de deputat a domnului Goga înseamnă de fapt eliberarea unui loc de deputat pentru o persoană condamnată definitiv cu interzicerea drepturilor electorale. Așadar, astăzi, în văzul tuturor am primit dovadă modului în care infractorii sunt protejați prin abuz în Camera Deputaților. Este practic o ultimă dovadă că ceea ce a creat Liviu Dragnea în Camera Deputaților se perpetuează. Indiferent de numele celor care acum conduc această instituție s-a creat un sistem, un mod de decizie politică în favoarea persoanelor cu condamnare definitivă, adică infractori dovediți”, a declarat Raluca Turcan, marți, în Parlament.

Liderul deputaților liberali a mai declarat că PNL solicită de un an invalidarea amndatului de deputat a lui Octavian Goga invocând încălcarea regulamentului Camerei Deputaților în ceea ce privește vacantarea funcției lui octavian Goga.

„Noi solicităm invalidarea mandatului deputatului infractor de un an de zile, nici mai mult, nici mai puțin, de un an de zile în fiecare ședință de Birou Permanent, vă rog să luați stenogramele și veți vedea că solicităm lucrul acesta, un infractor să fie scos din parlament și să se respecte un drept legal al unui alt coleg care ar trebui să vină în Camera Deputaților. Din nefericire, prin diferite forme, regulamentul Camerei Deputaților a fost încălcat, pentru că s-a invocat o comisie a parlamentului, când de fapt era rolul președintelui Camerei Deputaților să ia act de invalidarea mandatului, plenul trebuia doar să se pronunțe așa cum s-a întâmplat astăzi”, a mai spus liderul deputaților liberali.

Raluca Turcan acuză deputații PSD că s-au solidarizat în jurul unei persoane condamante definitiv, în loc să dezbată și legile de pe ordinea de zi, care potrivit acesteia, erau de interes public.

„Evident că apropriindu-ne de moțiunea de cenzură le-am atras atenția de gravitatea și mai mare a menținerii unui infractor în Camera Deputaților, pentru că un vot al unui infractor va fi contorizat împotriva a 6.5 milioane de români. Cei din PSD în momentul de față au ales un infractor împotriva a 6.5 milioane de români. Mai mult decât atât, pe ordinea de zi de astăzi erau legi în interes public, nu i-a interesat despre aceste legi, nu i-a interesat nimic care putea să ajute românii, s-au solidarizat doar in jurul unei persoane condamnată definitiv”, a mai spus această.

Turcan a mai zis că PSD a arătat astăzi că este disperat și se agață de fiecare vot pentru moțiune și că modalitatea în care o încearcă să păstreze acest vot este una îngrijorătoare.

Camera Deputaților nu a avut cvorumul necesar, marți, pentru a vota vacantarea mandatului deputatului PSD (ex PMP) Octavian Goga. Au fost prezenți 157 deputați, iar pentru a fi întrunit cvorumul trebuiau să fie 165. Prin urmare, ședința a fost suspendată.

Pe 24 septembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis condamnarea definitivă a deputatul Octavian Goga la 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare și interzicerea unor drepturi, pentru infracțiunile de conducere fără permis și sustragere de la prelevarea mostrelor biologice.