UDMR a depus denunț penal după ce câțiva suporteri „au profanat drapelul maghiar” la meciul Olanda-România
UDMR a depus, miercuri, un denunț penal împotriva unui grup de suporteri ai naționalei României care, în timpul meciului de fotbal Olanda – România, „au afișat o inscripție cu text discriminatoriu”, arătând că drapelul Ungariei este „o cârpă”, susținând că prin acest gest steagul a fost „profanat”.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de UDMR, formațiunea a depus un denunț penal la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împotriva unui grup de suporteri ai echipei naționale a României care, în timpul meciului de marți de la Amsterdam, au afișat „o inscripție cu text discriminatoriu”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„În timpul meciului din preliminariile Campionatului Mondial un grup de suporteri români, făcând referire la incendierea drapelului maghiar din 18 martie, au afișat în tribune o inscripție cu textul «Acum, pentru o cârpă aprinsă îl vreți arestat, după ce atâția ani de zile, zâmbind ați tolerat terorismul etnic al UDMR ca politică de stat». Prin acest gest suporterii au profanat drapelul maghiar și au instigat în mod deschis la ură națională”, susține în comunicat secretarul general al UDMR, Kovács Péter.
El afirmă că fapta suporterilor contravine articolului nr. 2/54 din Regulamentul disciplinar adoptat de Federația Română de Fotbal, respectiv prevederilor art. 317 din Codul Penal și se pedepsește cu amendă sau chiar închisoare de la șase luni la trei ani.
„Pe lângă denunțul depus, cu autor necunoscut, UDMR a adresat o cerere Federației Române de Fotbal prin care solicită conducerii acesteia, ca la fel ca în cazul evenimentului din 18 martie să ancheteze cele întâmplate în timpul partidei de marți și să adopte măsurile necesare”, a spus Kovacs.
Un suporter rapidist a incendiat, în 18 martie, în timpul partidei CFR Cluj – Rapid (scor 0-0), în sectorul rezervat galeriei oaspete, un drapel al Ungariei.
Jandarmeria anunța că suporterul rapidist a fost indentificat și riscă o pedeapsă cu închisoare de la șase luni la trei ani pentru infracțiunea de instigare la discriminare.
UDMR anunța atunci că va intenta plângere penală în acest caz.