UDMR vrea impozitarea cu 40% a veniturilor de peste 100.000 de lei anual. Kelemen: Impozitul de solidaritate ar fi valabil trei ani

UDMR vrea impozitarea cu 40% a veniturilor de peste 100.000 de lei anual. Kelemen: Impozitul de solidaritate ar fi valabil trei ani
Publicat: 14/11/2012, 18:21
Actualizat: 29/07/2014, 19:16

UDMR propune, în strategia sa fiscală și economică, introducerea din 2013 pentru o perioadă de trei ani a unui impozit de solidaritate de 40 la sută aplicat celor cu venituri anuale de peste 100.000 de lei și doar pentru suma care depășește acest prag, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Kelemen Hunor a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că într-o perioadă de criză persoanele fizice și juridice care au câștiguri substanțiale pot contribui la echilibrarea inechităților din societate pentru a aduce bani la bugetul de stat.

„Propunem în strategia noastră fiscală și economică pe termen mediu și lung introducerea temporară, pe trei ani, a unui impozit de solidaritate, care să poată funcționa din 2013. Într-o perioadă de criză, persoanele fizice și juridice care au câștiguri substanțiale pot contribui la echilibrarea inechităților din societate pentru a aduce bani la bugetul de stat. Filosofia este că acela care câștigă mai mult, peste o anumită sumă, să aibă o contribuție mai mare la bugetul la stat. Este filosofia solidarității sociale, fără să afecteze cota unică în 99 la sută din cazurile existente. Și în România o astfel de taxă de solidaritate trebuie acceptată”, a menționat liderul UDMR.

La rândul său, europarlamentarul Iuliu Winkler a declarat, în aceeași conferință de presă, că impozitul de solidaritate prevede taxarea cu 40 la sută în cazul celor cu venituri anuale de peste 100.000 de lei și doar pentru suma care depășește acest prag.

„Un astfel de impozit de solidaritate se vehiculează în mai multe state ale UE. Un sistem fiscal trebuie să fie echitabil, fiecare membru al societății contribuie proporțional cu propria putere la sistemul de taxe și impozite. Dacă am pune un nivel de la care aplicăm impozitul de solidaritate la 100.000 de lei pe an, înseamnă că pentru această sumă se plătește cota unică de 16 la sută, iar ceea ce depășește această sumă va fi taxat cu 40 la sută. Aceasta este filosofia, este un impozit temporar”, a explicat Winkler.

UDMR mai propune, în strategia fiscală, un nou cod fiscal, care să fie adoptat până la jumătatea anului 2013 și care să fie aplicat din 1 ianuarie 2014, în condițiile în care actualul cod fiscal a fost modificat de 90 de ori, aproape de fiecare dată prin OUG, ocolind Parlamentul.

De asemenea, UDMR susține păstrarea cotei unice de 16 la sută și pregătirea unui studiu de impact pentru o eventuală trecere la impozitarea progresivă, revenirea TVA la 19 la sută și reducerea contribuțiilor de asigurări sociale cu două trepte, în prima etapă cu 3,5 la sută la angajator și cu 2,5 la sută la angajat, iar ulterior cu câte doi la sută, pentru ambele categorii.

Liderii UDMR s-au declarat convinși că prin luarea unor măsuri fiscale adecvate se va putea reduce economia neagră cu 20-25 la sută.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri scandaloase în cazul profesoarei de sport care și-a abuzat doi elevi. Cum i-a ademenit...
Povestea lui Antonio, băiatul din satul Gura Vitioarei care nu a vorbit deloc până la...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
O fetiță de 3 ani din Constanța a ajuns la spital după ce a mâncat...
BAC 2024 | Avem subiectele care au picat la limba maghiară, la proba de azi...
Neti Sandu a dezvăluit DIETA pe care o urmează de ani buni pentru a se...
Locul în care un kilogram de roşii costă 26 de lei. Investiţii uriaşe pentru a...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Reacția lui Ronald Gavril după ce Laurențiu Reghecampf l-a acuzat că stă în casa lui...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Ameninţări şi violenţe în Franţa înaintea alegerilor
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
Statul vrea BANII românilor. Nouă obligație de plată. Vor plăti scump din 2025
Permisul auto, tot mai greu de obținut. Intră în vigoare reguli draconice
Vero Căliman, apariție sexy în costum de baie. Cum arată fosta Fetiță Zurli la plajă....
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Forma Sistemului Solar s-a schimbat dramatic, au descoperit oamenii de știință
×