Udrea candidează ca independent: Drumurile mele se despart de Băsescu
„Voi candida ca independent la alegerile din decembrie. Clasa politică reprezintă societatea, e votată de oameni. Sistemul e format din oameni care nu apar în față, e nevoie de cineva care să apere drepturile cetățenilor. Faptul că se acuză oameni politici și de afaceri, care acaparează cu totul spațiul public zi de zi, nu vedem decât cum sunt plimbați pe la DNA diverse personalități, asta nu înseamnă că se petrece ceva bun în țara asta. (…) Maxim ce aș intenționa să obțin ar fi un loc în Comisia de Control SRI, poate chiar cea de președinte”, a anunțat ea la ieșirea de la Înalta Curte.
Ea a precizat că nu vrea să facă rău PMP și că nu s-a consultat cu Băsescu.
”Nu vreau să fac rău Partidului Mișcarea Populară, să afectez în vreun fel competiția electorală în care partidul intră, am ales să candidez indepenedent, voi prezenta zilele următoare propunerile legislative pe care le voi susține. Nu m-am consultat cu Traian Băsescu și, din acest moment, drumurile noastre se despart”, a adăugat Udrea.
Ea declarase în septembrie că nu mai dorește să candideze, ci să înființeze un Institut al Fericirii, unde să ajute în mod gratuit oamenii să își rezolve problemele cu ajutorul religiei.
„În acest moment, nu îmi doresc să mai candidez, îmi doresc să fac acest proiect în care cred foarte mult și cred că pot să fac mai mult pentru oameni și pentru țară. Teoria mea este că ne merge atât de rău pentru că oamenii sunt foarte înrăiți și cred că pot face mai mult pentru oameni prin proiectul acesta cu caracter religios”, spusese Udrea pentru MEDIAFAX.