Udrea cere ca Predoiu, Boc și Cocoș să fie audiați în „Gala Bute”

Udrea cere ca Predoiu, Boc și Cocoș să fie audiați în „Gala Bute
Publicat: 27/05/2016, 15:37

Vineri, la Înalta Curte de Casație și Justiție a avut loc un nou termen din procesul „Gala Bute”, în care Elena Udrea este judecată alături de Rudel Obreja, Tudor Breazu, Ștefan Lungu, Gheorghe Nastasia, Ion Ariton și Ana Maria Topoliceanu, ședință la care Elena Udrea a cerut instanței audierea fostului ministru Cătălin Predoiu, a fostului premier Emil Boc și a fostului său soț, omul de afaceri Dorin Cocoș.

Fostul ministru al Dezvoltării și Turismului, Elena Udrea, a dat declarații în fața judecătorilor, referitoare la acuzațiile care i se aduc, precizând că este posibil să fi avut loc discuții între ea, Emil Boc și fostul ministru, Ion Ariton, despre eventuale încercări de convingere a unor companii de stat pentru sponsorizarea evenimentului.

Astfel, întrebată fiind dacă a discutat în 2011 cu Ariton despre sponsorizarea de către 10 companii de la Ministerul Energiei a galei, Udrea a declarat: „Direct cu domnul Ariton nu am discutat. Este posibil ca amândoi să fi participat la discuția cu Emil Boc, legată de companiile de stat care ar fi putut sponsoriza evenimentul.”

La data de 21 aprilie 2015, Elena Udrea a fost trimisă în judecată, în dosarul „Gala Bute”, în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului omonim de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și respectiv de luare de mită în legătură cu finanțarea de către același minister a mai multor contracte.

Alături de Udrea, au fost trimiși în judecată fostul ministru Ion Ariton, fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ștefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Gheorghe Nastasia, fostul director al Companiei Naționale de Investiții Ana Maria Topoliceanu și Dragoș Botoroagă.

Potrivit DNA, între 2010 și 2011, Elena Udrea și fostul director al Companiei Naționale de Investiții Ana Maria Topoliceanu au primit aproximativ 300.000 de lei de la administratorul firmei Consmin SA, pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menționată în baza contractelor încheiate cu CNI.

Anchetatorii au mai stabilit că Ștefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea la minister, îi dădea banii primiți lui Tudor Breazu. Plățile se făceau fie în numerar, fie prin intermediul societății Ekaton Consulting SRL, administrată de Breazu, în baza altor contracte fictive de consultanță. În acest fel, s-ar fi realizat patru transferuri bancare în valoare totală de 209.762 de lei și o plată în numerar de aproximativ 90.000 de lei.

În 2011, Udrea ar fi cerut și primit, de la omul de afaceri Adrian Gărdean, foloase materiale în valoare de 10% din plățile efectuate de minister pentru contractele de lucrări încheiate de SC Termogaz Company SA și SC Kranz Eurocenter SRL, în schimbul garanției că finanțările vor fi aprobate la timp.

După trimiterea în judecată a dosarului, procurorii au dispus să continue cercetările față de Elena Udrea pentru infracțiunea de spălare de bani, fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului fiind acuzată că a luat mită mai multe sume de bani, pe care le-ar fi transferat la PDL București, sub aparența unor contracte de donație fictive, întocmite pentru a disimula originea infracțională a banilor.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Pericolul din vacanța la cabană. Mulți turiști își riscă sănătatea și chiar viața
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu