Udrea EXPLICĂ GESTUL controversat din plenul Parlamentului: cui i l-a adresat
This browser does not support the video element.
Cu șase cereri ale procurorilor pe numele său, dintre care trei de arestare, Elena Udrea a venit, luni, în fața colegilor de Parlament cerându-se indirect să nu fie de acord cu trimiterea ei în spatele gratiilor, ci doar cu urmărirea penală.
Nervozitatea fostului ministru nu a mai fost disimulată. La un moment dat, înainte de a lua cuvântul Elena Udrea primește un SMS pe care îl citește, după care imediat face un gest aproape ostentativ: își duce mâna la nas atingându-l în mod repetat și uitându-se în jur să vadă dacă este văzută. Gestul a fost repetat și după ce a rostit discursul de la tribună, către camerele de luat vederi.
Plecată din Parlament, care a rămas votând cererile procurorilor, Elena Udrea a ironizat pe Facebook „analizele semiotice” provocate de gestul său, pe care l-a și explicat: „Văd că gestul meu Parlament în care am dus mâna la nas a creat mare vâlvă și s-a transformat în subiect de analiză semiotică. În realitate, e un semn pe care l-am făcut unei persoane dragi mie, căreia am vrut să-i transmit că ‘totul e în regulă'”.