Prima pagină » Știri politice » Udrea se gândește să scrie o carte despre cele 72 de zile în care s-a aflat după gratii. „Este vorba că oricine poate ajunge acolo și va trăi o dramă”

Udrea se gândește să scrie o carte despre cele 72 de zile în care s-a aflat după gratii. „Este vorba că oricine poate ajunge acolo și va trăi o dramă”

Udrea se gândește să scrie o carte despre cele 72 de zile în care s-a aflat după gratii. „Este vorba că oricine poate ajunge acolo și va trăi o dramă
Fostul ministru a adăugat că s-a gândit doar la un eventual sumar pe care l-ar putea avea o astfel de carte.

„M-am gândit că ar trebui să scriu o carte despre cele 72 de zile în cătușe. Pe toată lumea ar marca să fie arestat. Nu este vorba de Elena Udrea, nu este vorba de un om politic, este vorba că oricine poate ajunge acolo și va trăi o dramă. Statul român nu poate asigura astăzi condiții decente de arest preventiv. Condițiile sunt inumane. De aceea sunt și atât de multe condamnări la CEDO. Știu că foarte mulți oameni gândesc arestarea preventivă, penitenciarul ca pe o pedeapsă mai mare decât lipsirea de libertate. Știu că foarte mulți cred că dacă ajungi acolo trebuie să fii, eventual, schingiuit. Din păcate, aceasta este o mentalitate de Ev Mediu. Pedeapsa este privarea de libertate și nu umilirea cuiva sau îmbolnăvirea cuiva, pentru că de acolo, cel mai sigur, ieși un om bolnav”, a spus Udrea, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).

Fostul ministru a adăugat că s-a gândit doar la un eventual sumar pe care l-ar putea avea o astfel de carte.

„Dacă ajungi acolo înțelegi că într-o cameră de nouă metri pătrați nu ai cum să stai decât fie în picioare, fie întins pe pat, nu există altă variantă, iar după luni de zile de stat în aceste condiții mergi cu greu și sigur te îmbolnăvești de afecțiuni ale coloanei”, a explicat Elena Udrea, referitor la condițiile din arest.

De asemenea, Elena Udrea a povestit că de când a fost plasată în arest la domiciliu nu face altceva decât să citească și să scrie.

„E mai bine (în arest la domiciliu – n.red.), pentru că am un dosar de 81 de volume și în arest mă întâlneam cu avocatul într-o cușcă, iar actele pe care avea să mi le comunice le introducea printr-o fantă de un milimetru. Mi-ar fi trebuit, probabil, luni de zile să ajung să ajung să pot studia dosarul în care sunt acuzată. Pe de o parte, este acest avantaj uriaș de acasă, ca să te aperi mult mai bine și, pe de altă parte, cred că este normalitatea în ceea ce privește cercetarea penală a unei persoane. Normalitatea este ca aceste proceduri să se întâmple cu inculpat în stare de libertate”, a spus Udrea.

Pe de altă parte, fostul ministru a adăugat că își dorește să facă în continuare politică.

„Nu am spus că de astăzi mă apuc să fac din nou politică, ci că îmi doresc și pe mai departe să continui să activez în politică și cred că este nevoie de oameni care să își asume să schimbe ceea ce este de schimbat în această țară – de la legile care sunt haotice și care generază abuzuri, la atitudini, pentru că vedem că cei care ar trebui să conducă această țară încearcă să se protejeze”, a conchis Udrea.

Elena Udrea a fost, vineri, la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde magistrații au analizat măsurile preventive impuse în dosarul „Gala Bute”.

Fostul ministru Elena Udrea a fost eliberată din Penitenciarul Târgșor și plasată în arest la domiciliu, după ce instanța supremă a decis definitiv, în 7 mai, înlocuirea măsurii arestului preventiv, în dosarul „Gala Bute”.

Elena Udrea a fost transferată în 30 aprilie la Penitenciarul de la Târgșor, județul Prahova, din Arestul central al Poliției Capitalei, unde a fost încarcerată din 25 februarie.

Procurorii DNA au trimis dosarul „Gala Bute” în instanță în 21 aprilie, iar la primul termen, judecătorii ICCJ au menținut măsura arestului preventiv pentru Udrea, Obreja și Breazu. Decizia a fost contestată, iar joi, un alt complet de la ICCJ a decis definitiv plasarea lor în arest la domiciliu.

Fostul ministru este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului Gala Bute de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și respectiv de luare de mită în legătură cu finanțarea de către același minister a mai multor contracte.

Alături de Udrea, au fost trimiși în judecată fostul ministru Ion Ariton, fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ștefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Georghe Nastasia, fostul director al Companiei Naționale de Investiții Ana Maria Topoliceanu și Dragoș Botoroagă.

Potrivit DNA, între 2010 și 2011, Elena Udrea și fostul director al Companiei Naționale de Investiții Ana Maria Topoliceanu au primit aproximativ 300.000 de lei de la administratorul firmei Consmin SA, pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menționată în baza contractelor încheiate cu CNI.

Anchetatorii au mai stabilit că Ștefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea la minister, îi dădea banii primiți lui Tudor Breazu. Plățile se făceau fie în numerar, fie prin intermediul societății Ekaton Consulting SRL, administrată de Breazu, în baza altor contracte fictive de consultanță. În acest fel, s-ar fi realizat patru transferuri bancare în valoare totală de 209.762 de lei și o plată în numerar de aproximativ 90.000 de lei.

În 2011, Udrea ar fi cerut și primit, de la omul de afaceri Adrian Gărdean, foloase materiale în valoare de 10% din plățile efectuate de minister pentru contractele de lucrări încheiate de SC Termogaz Company SA și SC Kranz Eurocenter SRL, în schimbul garanției că finanțările vor fi aprobate la timp.

După trimiterea în judecată a dosarului, procurorii au dispus să continue cercetările față de Elena Udrea pentru infracțiunea de spălare de bani, fostul ministru al Dezvoltării fiind acuzată că a luat mită mai multe sume de bani, pe care le-a transferat la PDL București, sub aparența unor contracte de donație fictive, întocmite pentru a disimula originea infracțională a banilor.

Elena Udrea este urmărită penal și în dosarul „Microsoft”, cauză în care a fost arestată preventiv din 11 februarie până în 17 februarie, când instanța a înlocuit măsura cu arestul la domiciliu. Udrea a stat în arest la domiciliu până în 25 februarie, când a fost arestată preventiv în dosarul „Gala Bute”.

Citește și