Udrea vrea alegeri în PDL cu 10.000 de delegați ca să nu se măsluiască votul. Gheorghe Ștefan Pinalti: „În 2011, și eu am făcut un lobby excesiv”
Tensiune în creștere în PDL odată cu apropierea Congresului. Cu o listă mai scurtă de susținători decât contracandidatul său Vasile Blaga, Elena Udrea a încercat să impună în conducerea partidului o formulă de alegeri la care să participe zece mii de oameni. Cum propunerea nu prea avea susținători, în încercarea de a-și convinge colegii, apropiații candidatei la șefia PDL au venit cu argumentul că un număr mare de oameni ar risipi orice suspiciune referitoare la aranjarea voturilor. Ca să dea greutate acestei teorii, potrivit unor surse participante la discuții, primarul din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, ar fi admis chiar că în urmă cu doi ani când a fost ales Emil Boc într-un congres la care au participat în jur de 1.500 de pedeliști, votul a fost măsluit, chiar el indicându-le delegaților pe cine să voteze și punându-le la dispoziție o listă în acest sens.
De amintit ar fi că în 2011, când în cursa pentru șefia PDL candidau Emil Boc și Vasile Blaga, acesta din urmă a propus ca numărul delegaților să fie de aproape 5.000, însă la vremea respectivă tabăra Elenei Udrea, din care făcea parte și Gheorghe Ștefan și care îl susținea pe Emil Boc, a refuzat acest lucru, impunând un număr mic de delegați.
Contactat de gândul, Gheorge Ștefan a declarat că într-adevăr a folosit ca argument pentru organizarea unui congres cu 10.000 de oameni ceea ce s-a întâmplat la alegerile din 2011, cu nuanța că nu a vorbit de „măsluirea” votului, ci de lobby. „Am spus că atunci s-a făcut un lobby excesiv. Am recunoscut că și eu am făcut un lobby excesiv”, a declarat, pentru gândul, primarul din Piatra Neamț.
Udrea: „Dacă argumentul este cel logistic, atunci consider că este de acceptat”
La finalul a cinci ore de discuții, în care mai mulți dintre liderii democrat-liberali, printre care Theodor Stolojan, Cezar Preda sau Mircea Hava au criticat tabăra Udrea că externalizeză problemele din partid, creându-i astfel deservicii de imagine, pedeliștii au decis ca la congresul din 23 martie să participe 5.000 de delegați, prioritari pe listă urmând să fie aleșii locali. Locul de desfășurare a fost ales Romexpo. Decizia a fost luată cu 51 de voturi „pentru”, 7 voturi „împotrivă” și 2 abțineri și a fost anunțată de președintele partidului Vasile Blaga.
„Să fim logici, gândiți-vă ce înseamnă alegeri în două tururi cu 10.000 de delegați. Convențiile se organizau de obicei cu 1.000 de delegați, am sărit deja la 5.000”, a spus Blaga.
Decizia a nemulțumit-o pe Elena Udrea. „Dacă argumentul este cel logistic, și anume că este foarte greu să găsim sala în care să încapă 10.000 de votanți, atunci consider că este de acceptat. Mai rău îmi pare de faptul că nu s-a acceptat principiul că la această Convenție, în afară de delegații de drept, să vină între delegați aleși, cei care au fost aleși de delegați la nivel local, deci faptul că s-a respins propunerea ca la această convenție cei care votează, dincolo de delegații de drept, să fie aleși locali. Mi se pare un lucru regretabil în primul rând pentru oamenii care cu siguranță au muncit în campanie, au câștigat voturi și și-ar fi dorit să vină și să-și aleagă președintele și să decidă drumul pe care PDL merge mai departe”, a spus Udrea.
Deciziile luate astăzi de pedeliștii care s-au întrunit în Colegiul Director, urmează să fie supuse aprobării Consiliului Național de Coordonare care se reunește sâmbătă la Palatul Parlamentului.
Tot sâmbătă ar urma să își anunțe intrarea în bătălia pentru conducerea PDL și grupul reformiștilor, favorită pentru conducerea moțiunii fiind în acest moment Monica Macovei.