UE, pe cale de a bloca 3,5 miliarde de euro pentru România. Leonard Orban, pentru Gândul: Plățile POSDRU ar putea fi SUSPENDATE în câteva zile
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, pentru gândul, că se așteaptă ca Bruxelles-ul să trimită peste câteva zile o scrisoare cu decizia de suspendare a fondurilor Programului Operațional Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane (POSDRU).
„Semnalele de la Comisia Europeană sunt în acest sens. E foarte probabil ca, în zilele imediat următoare, să vină o scrisoare de la Comisia Europeană cu decizia de suspendare”, a explicat Orban.
Ministrul a subliniat că toate neregulile invocate luni de primul-ministru Victor Ponta cu referire la POSDRU provin din concluziile a două misiuni de audit efectuate de Comisia Europeană în România în lunile aprilie și mai.
Ca urmare a problemelor constatate de trimișii europeni, România ar putea rămâne încă de săptămâna aceasta fără o mare parte din cele aproape 3,5 miliarde de euro, câte avem alocate pe perioada 2007-2013 și din care nu am reușit să cheltuim decât 5%.
„România riscă să piardă definitiv fonduri europene de 100 milioane euro în acest an și 1,1 miliarde euro anul viitor prin POSDRU, din cauza unor grave nereguli sesizate la derularea programului în intervalul 2010-2011”, a declarat luni dimineața Victor Ponta, care, potrivit lui Leonard Orban, se referea la cele două misiuni de audit ale Comisiei Europene.
Problema nu este doar că se suspendă plățile pe POSDRU, ci și că bugetul de stat pe 2013 va fi cel care va trebui să asigure aceste plăți, în absența banilor europeni.
„Orban a sesizat. Asta este marea problemă. Pentru că primul pe care l-am întrebat a fost Orban. Mi-a arătat că a sesizat de fiecare dată către premierul Boc, către cei trei miniștri. Nu s-a întâmplat niciodată nimic pentru că erau toți acolo în rețea”, a mai spus Ponta, la sediul USL.
Orban: „Am transmis în repetate rânduri semnale de alarmă”
Întrebat de gândul dacă, într-adevăr, a reclamat neregulile care ne-au adus acum în pragul suspendării banilor POSDRU, Leonard Orban a confirmat acest lucru, dar a atras atenția că nu este datoria lui să sesizeze probleme.
„Ministerul Afacerilor Europene nu are rolul de control, are rolul de coordonare, dar nu de identificare a disfuncționalităților care există. În ceea ce privește problemele la nivelul Autorității de Management POSDRU, eu le-am sesizat în repetate rânduri, inclusiv în mod public. Am cerut de mai multe ori introducerea unor criterii stricte de eligibilitate”, a declarat Orban.
Ministrul a amintit că, în momentul în care a vorbit despre nevoia unor criterii mai stricte de eligibilitate pentru POSDRU, a fost acuzat că a pornit un „război cu beneficiarii”, cu toate că nu urmărea decât să elimine „abuzurile și disfuncționalitățile care au existat până acum”.
„Chestiunile astea au fost semnalate în mod repetat diferiților actori, inclusiv miniștrilor Muncii. Am transmis în repetate rânduri semnale de alarmă în ceea ce privește unele probleme existente”, a mai spus ministrul Afacerilor Europene pentru gândul.
Concret, Leonard Orban spune că a semnalat „probleme legate, de exemplu, de criteriile de evaluare subiective, care au permis abordări și opinii diferite pe proiecte similare sau chiar identice”.
La fel ca Ponta, Orban a vorbit și despre salariile foarte mari acordate pe diferite proiecte din cadrul AM POSDRU.
Și la partea de control se știa că sunt probleme, Leonard Orban susținând că a reclamat în fața miniștrilor „modalitatea în care au fost făcute aceste controale sau, mai degrabă, n-au fost făcute”.
Celelalte programe europene, în afara pericolului suspendării
Ministrul spune că au existat „încercări de a corecta problemele, numai că lucrurile funcționează în mod greoi” când vine vorba despre POSDRU. O primă problemă a fost numărul mic de experți.
„De exemplu, se pot externaliza anumite operațiuni, cele legate de controalele la fața locului pentru proiectele din POSDRU. Era o procedură de achiziții publice, care, din anumite motive, a trenat foarte mult și acesta este motivul pentru care, în momentul de față, nu s-a putut implementa această formulă, care în mod cert ar fi putut ajuta pe zona asta de verificare a modului în care se implementează proiectele”, a mai declarat Orban, care a subliniat că modul în care funcționează POSDRU trebuie schimbat substanțial.
În acest sens, Victor Ponta a declarat luni că va dispune o măsură „radicală” de restructurare totală a Autorității de Management a POSDRU și este dispus să meargă chiar și până la reacreditarea Autorității.
Dacă, în cazul banilor pentru resursele umane, o suspendare a plăților pare iminentă în acest moment, situația este mai bună în cadrul celorlalte programe, a dat asigurări Leonard Orban.
„Pe alte programe operaționale, aveam termenul să realizăm niște angajamente până la sfârșitul lunii iulie și suntem în calendar”, a mai declarat Orban.
Disfuncționalități în activitatea de gestiune și control
Experții europeni au semnalat problemele în cazul derulării POSDRU la începutul acestui an când s-a luat decizia întreruperii plăților pentru o scurtă perioadă de timp.
În corespondența oficială Bruxelles-București s-a precizat la vremea respectivă că s-au constatat disfuncționalități legate de procedurile de selectare a operațiunilor, precum și de funcționare a sitemului de gestiune și control.
„Comisia își rezervă dreptul de a iniția, dacă este necesar, o procedură de suspendare în conformitate cu articolul 92 din regulamentul (CE) nr. 1083/2006, în cursul căreia autoritățile române vor avea posibilitatea de a da explicații cu privire la deficiențele constate de Comisie”, avertizau oficialii UE, la sfârșitul lui februarie.
Curtea de Conturi a semnalat cheltuirea nejustificată a fondurilor
Probleme în derularea programului privind resursele umane au fost semnalate și de Curtea de Conturi, în raportul pentru anul 2010. Astfel, între principalele deficiențe semnalate se numără selectarea unor proiecte, inclusiv decontarea către beneficiari a unor cheltuieli, în condițiile în care proiectele nu erau eligibile și/sau exista un conflict de interese.
O altă problemă a fost nerespectarea prevederilor legale privind achizițiile în cadrul proiectelor, fiind identificate situații în care, de exemplu, s-au decontat cheltuieli nejustificate de 20.000 de euro pentru ratele de leasing unui autoturism Toyota Land Cruiser.
De asemenea, s-a constatat rambursarea unor sume care nu îndeplineau condițiile de eligibilitate. Potrivit Curții de Conturi, achiziționarea de mobilier, echipamente și servicii de consultanță care nu erau prevăzute pentru proiectele respective. Totodată, s-au decontat bonuri valorice pentru carburant auto în valoare de 15.000 de euro, s-au angajat cheltuieli de deplasare nejustificate de 2.000 de euro și, în cazul unui proiect s-au acordat 4.000 de euro pentru salariul unui manager, deși în perioada respectivă acesta efectuase deplasări externe în cadrul altui proiect.
16 din 27 state UE au avut probleme
România nu este însă singura țară în care s-au întrerupt în ultimii ani plățile pe anumite programe europene. Din 2010 până acum 16 din cele 27 state UE au fost supuse unor proceduri de întrerupere a plăților din Fondul social european. Între statele în care Comisia a constata deficiențe se numără Marea Britanie, Franța, Italia, Ungaria, Bulgaria sau Belgia.