Prima pagină » Știri politice » UMBRA LUI PUTIN LA BUCUREȘTI. Amicii Rusiei din Parlament nu rup prietenia cu Moscova după anexarea Crimeii. Deputatul Miron: „Nu rușii au fost agresorii. Poate ați urmărit doar CNN”

UMBRA LUI PUTIN LA BUCUREȘTI. Amicii Rusiei din Parlament nu rup prietenia cu Moscova după anexarea Crimeii. Deputatul Miron: „Nu rușii au fost agresorii. Poate ați urmărit doar CNN”

EXCLUSIV

Din grupul de prietenie cu Federația Rusă fac parte 15 deputați și senatori. Deși relația României cu Rusia a fost mereu o temă de dezbatere publică, activitatea grupului nu este atât de activă pe cât poate era de așteptat. Potrivit site-ului Ambasadei Ruse, ultima delegație de parlamentari români a vizitat Moscova în mai 2011, sub conducerea senatorului PSD Viorel Arcaș.

De cealaltă parte, parlamentarii ruși au venit la București ultima oară în octombrie 2011, participând la la cea de-a 57-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a NATO. Un singur eveniment relativ recent marchează relația dintre cele două legislative: o expoziție de fotografii care aniversa 135 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Federația Rusă, care a avut loc la începutul lui decembrie 2013.

„Nu am nicio relație cu parlamentarii ruși”, spune senatorul PSD Leonard Cadăr, care recunoaște că apreciază „mâna întinsă” a Moscovei și și-a dorit să facă parte din grupul de prietenie. În Rusia nu a fost niciodată, „doar în Moldova, după Revoluție”. Nu vrea ruperea prieteniei parlamentare, dar are o pretenție, „nu trebuie să plecăm capul precum ghiocelul”.

Nu ar trebui să se strice relațiile cu Rusia, atât timp cât Moldova nu este afectată noi ar trebui doar să ne facem cunoscuți diplomatic și să recunoaștem și punctul lor de vedere ca putere în zonă, dar atât timp cât noi suntem afectați ca națiune nu ar trebui să ne grăbim să facem discuții care să dăuneze relațiilor. Dar nici nu trebuie să plecăm capul precum ghiocelul în fața rușilor”, a mai punctat pesedistul pentru gândul.

Vochițoiu: „Iată că istoria mai joacă și feste din astea”

Intrat în parlament pe lista PPDD, acum însă senator PSD, Haralambie Vochițoiu nu a vrut să facă parte din grupul de prietenie, dar „așa s-a nimerit, era un loc liber”. Acum știe un lucru: o reacție prea puternică a României nu și-ar avea locul.

„Iată că istoria mai joacă și feste din astea! Dar eu nici nu sunt pentru ca noi să ieșim cu declarații mai războinice ca ale lui Obama la adresa Rusiei. Să fim atenți la ce se întâmplă pentru că se întâmplă foarte aproape de noi, suntem parte a celei mai puternice alianțe militare de pe planeta asta, NATO, parte a UE și trebuie să jucăm în pluton cu aceste două echipe”, a spus senatorul Vochițoiu, contactat de gândul.

„Poziția mea nu poate fi alta decât cea a statului român, cum să am eu altă poziție?”, continuă el, precizând că oricum România nu poate face mai mult decât un gest simbolic. „Pentru ca vecinii noștri ucraineni să vadă că suntem cel puțin simbolic alături de ei. Dar în politica externă sunt importante și astea, simbolistica gesturilor. Așa că nu trageți în pianist că e prieten cu rușii!”.

Arcaș: „Nu putem să rupem noi relațiile dintr-odată”

Mai implicat, senatorul liberal Nicolae Neagu spune că „ce a făcut Federația Rusă în raport cu Ucraina este un abuz” și va cere explicații, deocamdată la ambasadă. „Nu pot decât să spun că regret incidentele produse și voi fi extrem de atent vizavi de întâlnirile pe care le vom avea cu ambasada rusă în perioada următoare și personal am să cer pe cât posibil și explicații”, a punctat el, contactat de gândul.

În același ton e și deputatul PDL Vasile Gudu. „Nu pot spune că s-au rupt relațiile de prietenie. Eu vin din Tulcea, unde comunitatea ruso-lipovenească este preponderentă și relațiile sunt foarte bune, n-aș putea să mă dezic de vremurile dinainte. Nu pot să spun că rup relațiile de prietenie, dar va trebui să le analizăm mai bine”, a precizat democrat-liberalul, contactat de gândul.

Chiar și senatorul PSD Viorel Arcaș, fost președinte al grupului de prietenie cu Federația, punctează faptul că relațiile nu pot fi rupte dintr-odată, mai ales că situația este una nouă. „Nu putem fi de acord cu ce se întâmplă, dar să vedem care este și poziția lor. Nu putem să rupem noi relațiile dintr-odată, rolul nostru este să întărim relațiile și să fie cât mai bune. E o situație nouă, care n-am întâlnit-o până acum, nu pot să mă exprim singur în numele grupului”, a declarat Arcaș pentru gândul.

Ignat: „Dar de ce s-o rupem cu rușii, că nu ei au fost agresorii!”

O poziție pro-rusă tranșantă a avut-o, în mod natural, deputatul reprezentant al rușilor lipoveni, Ignat Miron, care, de altfel, face parte atât din grupul de prietenie cu Rusia, cât și din cel cu Ucraina. Dacă în primă fază a precizat că nu dorește să comenteze, nefiind specialist, ulterior deputatul a criticat vehement protestele din Ucraina, susținând că, de fapt, acei „demonstranți pașnici” de pe EuroMaidan sunt adevărații agresori, nicidecum rușii.

„Nu a fost acțiunea Rusiei, a fost acțiunea Occidentului. Demonstranții pașnici care au venit pe maidan au fost înarmați[…] Cine le-a dat veste antiglonț, căști de protecție, uniformă, cine i-a susținut în piață, cine îi finanțează și de unde mănâncă? Acei lunetiști care au tras[…] De ce UE și SUA, care își bagă nasul în această direcție, nu cercetează? Cine a demarat protestele, le-a demarat Rusia?”, a acuzat Ignat Miron, contactat de gândul.

Rezultatele referendumului din Crimeea, care arată că 96.6% din populație dorește alipirea la Rusia este un alt argument de care se folosește deputatul rușilor-lipoveni pentru a ține partea Federației, continuând să se întrebe retoric ce căutau și femei, și copii în Piața Independenței din Kiev.

„Dar cine i-a adus pe copii? Părinții? S-o credeți dumneavoastră. Asemenea gogoși eu nu servesc, a venit copilul de cinci ani de bunăvoie, îl aduce părintele? Părintele are grijă de copil, nu-l aduce la proteste. Când faci o demonstrație pașnică, oamenii vin îmbrăcați în ce poate, unii vin în salopetă, alții vin cu o geacă, iar ăștia la Kiev au fost toți în aceeași uniformă. Ba așa e, poate dvs ați urmărit doar CNN”, a ripostat Ignat.

Întrebat dacă situația tensionată din Ucraina i-ar putea determina pe parlamentarii români să rupă relațiile de prietenie cu Rusia, reprezentantul lipovenilor în Legislativ a luat apărarea oamenilor lui Putin.

„Dar de ce să rupem cu rușii, că nu rușii au fost agresorii, nu rușii au înarmat și le-au dat căști și bâte de basseball demonstranților pașnici! În Kosovo am închis ochii, acolo nu respectăm integritatea statului sârb și aici ridicăm glasul că trebuie respectată integritatea Ucrainei? Păi ce, sunt două măsuri, nu e aceeași pentru toată lumea?”, a conchis deputatul.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
ALERTĂ medicală în România! Boala care face ravagii: o femeie din Cluj a murit din cauza complicațiilor
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun