Prima pagină » Știri politice » Un deputat PNL îi cere demisia ministrului Educației, după declarația privind autostopul: „Am învățat de acasă să nu mă urc cu un străin în mașină”

Un deputat PNL îi cere demisia ministrului Educației, după declarația privind autostopul: „Am învățat de acasă să nu mă urc cu un străin în mașină”

Un deputat PNL îi cere demisia ministrului Educației, după declarația privind autostopul: „Am învățat de acasă să nu mă urc cu un străin în mașină
Deputatul PNL Mara Mareș i-a solicitat, vineri, demisia ministrului Educației Ecaterina Andronescu, după ce acesta a declarat că a învățat de acasă să nu se urce cu un străin într-o mașină, în contextul cazului din Caracal.

„Declarația Ecaterinei Andronescu care a spus, în contextul discuției despre cazul Alexandra că «am învățat de acasă să nu mă urc cu un străin în mașină» este absolut revoltătoare și inacceptabilă pentru un ministru al Educației. Această afirmație este similară cu declarații de tipul «avea fusta prea scurtă», iar acest tip de mentalitate trebuie eliminat din societatea românească. Doamna Ecaterina Andronescu trebuie să demisioneze urgent din funcție pentru această afirmație rușinoasă pentru orice cetățean, dar mai ales pentru un ministru al Educației dintr-o țară europeană”, a transmis Mara Mareș, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Deputatul liberal a afirmat că ministrul Educației trebuia să vină cu o soluție în privința transportului rural.

„Mă așteptam ca doamna Andronescu să recunoască public că elevii și tinerii fac autostopul în România din cauza PSD și a OUG 51/2019, emisă de guvernul Dăncilă, prin care transportul județean a fost scos din sfera serviciilor publice. Prin urmare, firmele de transport nu mai sunt obligate să deservească toate localitățile dintr-un județ și pot elimina cursele care nu le aduc profit, din mediul rural, astfel că elevi precum Alexandra sunt obligați să facă autostopul și să meargă «la ocazie»”, a adăugat Mareș.

Liberala a criticat lipsa de acțiune a membrilor Guvernului și abordarea politicianistă a evenimentelor de la Caracal.

Declarațiile Marei Mareș vin în contextul în care ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a afirmat, joi, la Antena 3, că a învățat de acasă să nu se urce într-o mașină cu un străin, făcând referire la cazul Alexandrei din Caracal.

 

Autor

Citește și