Un deputat PSD, incompatibil. A fost în același timp consilier local, administrator și director de spital

Un deputat PSD, incompatibil. A fost în același timp consilier local, administrator și director de spital
Publicat: 06/07/2016, 10:00

Inspectorii de integritate au constatat că deputatul PSD a deținut, în perioada 30 aprilie – 17 iunie 2014, simultan, atât funcția de manager interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, cât și funcția de administrator în cadrul SC Centrul de Radioimagistică Dr. Bîrsășteanu SRL, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de ANI.

În plus, susțin inspectorii de integritate, Florică Bîrsășteanu a deținut, în perioada 2 octombrie 2012 – 30 aprilie 2014, simultan, atât funcția de director medical interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, cât și funcția de administrator în cadrul SC Centrul de Radioimagistică Dr. Bîrsășteanu SRL.

În perioada exercitării mandatului său de consilier local, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. V. Babeș – instituție aflată în subordinea Primăriei Municipiului Timișoara – a încheiat un contract de furnizare de servicii medicale cu SC Centrul de Radioimagistică Dr. Birsasteanu SRL – societate în cadrul căreia Bîrsășteanu deținea calitatea de administrator la data încheierii contractului -.

În baza acestui contract, SC Centrul de Radioimagistică Dr. Bîrsășteanu SRL a obținut venituri în cuantum de 86.305 lei.

Mai mult, arată inspectorii de integritate, Florică Bîrsășteanu a încălcat și regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de consilier local, a participat la deliberarea și adoptarea unei hotărâri a Consiliului Local al Municipiului Timișoara din mai 2013 în urma căreia au fost încheiat un contract de închiriere și un act adițional între Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș și Centrul de Radioimagistică Dr. Bîrsășteanu SRL.

Florică Bîrsășteanu a fost consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara în perioada 15 ianuarie 2013 – 26 iunie 2014 și a deținut funcția de director medical în perioada 2 octombrie 2012 – 30 aprilie 2014, respectiv funcția de manager interimar, în perioada 30 aprilie – 17 iunie 2014, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara.

ANI arată că deputatul a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Șoferii din România nu pot face ITP. Anunț oficial de la RAR
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o...