Un important lider al PNL: Cioloș a fost o greșeală
„Nu a fost un război, a fost o competiție pentru postul de secretar general între mine și (Teodor-n.r.) Atanasiu și, vorba proverbului, când doi se bat câștigă al treilea. Au găsit colegii noștri de cuviință că cea mai bună variantă ar fi ca secretar general (Marian-n.r) Petrache pentru perioada aceasta de trei, patru luni, pentru că are deja o experiență. A fost secretar general aproape trei ani de zile. Așa a fost să fie (…)”, a explicat președintele PNL Călărași, Răducu Filipescu.
El a anunțat că va candida pentru o funcție la congresul care va avea loc cel mai probabil la jumătatea lunii martie.
„De acum vă spun că eu voi candida în martie ori la secretar general, poate chiar la președinte de partid, ca să se știe din capul locului. (…) Să fiu eu mâna forte, o să am o moțiune și eu și probabil o să candidez la președinție sau cel puțin la Secretariatul general”, a spus Filipescu.
Congresul va fi pregătit de o comisie din care vor face parte șase lideri, primi trei clasați în alegerile parlamentare de la PNL și primii trei de la PDL, a precizat el.
„Primul lucru care ar fi necesar este să ne readunăm toți liberalii, indiferent că suntem din PNL sau PDL. Trebuie să ne adunăm trupele de peste tot pentru că au fost foarte împrăștiate în perioada aceasta și PNL să redevină ceea ce a fost dintotdeauna, primul partid de pe partea dreaptă, care să apere principiul prin noi înșine. Adică, prin forțele noastre proprii și nu prin jocuri de culise să putem să mergem mai departe”, a răspuns Filipescu, întrebat care sunt lucrurile pe care vrea să le schimbe în PNL.
Liberalul a adăugat că s-ar putea înțelege cu Predoiu, care și el și-a anunțat candidatura la șefia PNL.
„Suntem doi și, culmea, suntem doi din Călărași care ne anunțăm candidatura. Poate că o să mă înțeleg cu (Cătălin-n.r) Predoiu, el să fie președinte și eu secretar sau invers”, a menționat liderul PNL Călărași.
Întrebat dacă exclude o colaborare cu Klaus Iohannis, el a spus partidul trebuie să colaboreze cu șeful statului.
„Nu, nu are nicio legătură comunicarea noastră cu Klaus Iohannis. Președintele României vrea neapărat ca PNL să fie altceva decât este astăzi și vom încerca împreună cu cei mai vechi și cu cei noi și împreună cu colegii din PDL să ducem PNL de acolo unde este el să fie dacă nu primul, măcar al doilea mare partid din România, dar nu partid de 20%”, a explicat președintele de filială.
Filipescu a spus că el și alți membri de partid au greșit pentru că au tăcut în ultimii doi ani. „Am greșit în ultimii doi ani și eu personal pentru că am tăcut prea mult și am spus că o să fie bine. A venit momentul să nu mai tăcem (…)”, a concluzionat liberalul.
Întrebat dacă Dacian Cioloș a fost o greșeală, Răducu Filipescu a răspuns afirmativ.