Un important lider PSD acuză: Iohannis, în spatele plângerii lui Orban împotriva premierului Viorica Dăncilă
Stănescu transmite printr-o declarație de presă, remisă joi seara, că Iohannis demonstrează încă o dată că nu este dispus să coopereze decât cu instituțiile sau persoanele pe care le poate controla.
„Așa cum a spus și președintele PSD, domnul Liviu Dragnea, noi, membrii PSD, nu suntem slugi, deci nu avem nici un motiv să stăm cu capul plecat. Ar fi bine ca domnul Iohannis să se gândească mai bine și să-și dea seama că nu este un vătaf, ci un președinte ales. Așa cum și PSD este un partid ales cu majoritatea voturilor, iar Guvernul este învestit de Parlament, în urma desemnării prim-ministrului chiar de către Președinte, adică de Iohannis”, a declarat vicepremierul.
Paul Stănescu mai spune că Klaus Iohannis a făcut „o obsesie pentru demisia premierului”.
„Când faci o plângere penală unui premier pentru că își exercită atribuțiile, e cât se poate de clar că nu dorești ca această guvernare să ducă la capăt un program asumat, care a produs și produce în continuare rezultate bune. Dar, în ultima vreme, constat cu tristețe că domnul președinte a făcut o obsesie în a-i cere demisia premierului. De ce? Vrea din nou un guvern al lui, așa cum declara la începutul lui 2015? Vrea din nou să aibă poporului lui, cum spunea în Malta, în februarie 2017? Sau vrea din nou să aibă armata lui, așa cum îi spunea domnului Juncker, în 12 mai 2017?”, a mai declarat Stănescu.
Paul Stănescu încheie dur, acuzându-l pe Iohannis că militează împotriva ordinii normale a lucrurilor.
„Este foarte clar că Iohannis vrea să dispară statul de drept, legitimat de Constituție, și să-și întărească statul paralel care a început să se clatine! Sau, poate, pur și simplu, a intrat deja în campanie electorală și nu știm noi… Ori poate că se pregătește de vacanța de vară și vrea să lase în urmă niște fumigene care să-i acopere adevăratele destinații turistice și intenții”, a conchis vicepremierul Stănescu.