Un politician PMP a venit la primarul PSD-ist ca să-și plătească taxele, dar situația a degenerat
Președintele filialei județene a PMP Iași, deputatul Petru Movilă, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX că liderul PMP Probota Vasile Pipirig a mers, vineri după-amiază, la primăria din localitate, pentru a plăti niște taxe și că, în urma unei discuții aprinse cu primarul PSD al comunei, Vasile Dadu, a fost lovit cu pumnii în cap de către edil.
Bărbatul a fost transportat cu ambulanța la spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, pentru a fi supus unor investigații, medicii susținând că pacientul se află în afara oricărui pericol.
Potrivit lui Movilă, între șeful PMP Probota și edilul localității a avut mai întâi o dispută verbală pe holurile primăriei, după care edilul Vasile Dadu l-a lovit pe reprezentantul PMP cu pumnii în cap.
„Primarul i-a reproșat că face opoziție în comună și că îi critică deciziile. Condamn o asemenea atitudine și consider că un astfel de eveniment nu are ce să caute într-o competiție politică. Pe numele primarului s-a depus o plângere penală și vom susține toate demersurile necesare pentru a condamna o asemenea practică josnică. Manifestările huliganice de acest gen nu au nimic în comun cu oamenii serioși dintr-o comunitate locală”, a declarat presedintele PMP Iași, deputatul Petru Movilă.
Florin Ghețău, corespondenti@mediafax.ro