Președintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că decizia de excludere a fost luată în ședința BEJ a PNL Vâlcea.
„În ședința Biroului Politic Județean de joi au fost excluși primarul comunei Popești, Aurora Măgura, precum și consilierii locali liberali din localitatea respectivă pentru că au făcut campanie PSD”, a spus Buican.
Potrivit deputatului, cercetările au început în urmă cu mai mult timp, însă acum au fost finalizate procedurile.
Imediat după finalizarea alegerilor europarlamentare, PNL Vâlcea a dizolvat 15 birouri politice și a destituit președinții organizațiilor unde au fost obținute rezultate slabe.
Foto: Facebook/Aurora Magura