Un șef de filială PSD a demisionat, supărat pe nerespectarea statutului și pe nepotisme. Fiul unui fost ministru, ales vicepreședinte al organizației
„Astăzi, 20 iunie, îmi înaintez demisia din funcția de președinte executiv al PSD Dâmbovița”, a anunțat, joi, Corneliu Ștefan, într-o conferință de presă.
Acesta a spus că în organizație nu este respectat statutul partidului. „În cazul organizației PSD Dâmbovița nu se respectă statutul partidului, (…) și ultima abatere de la acest statut a avut loc în Comitetul Executiv de luni, săptămâna aceasta, când s-a suplimentat numărul de vicepreședinți la nivelul organizației PSD Dâmbovița. (…) Ca titlu de recompensă am promovat coordonatorul de campanie în funcția de vicepreședinte, după o campanie în care PSD Dâmbovița a obținut cel mai slab scor politic în istoria organizației”, a spus deputatul PSD.
El a vorbit și despre mitingul PSD de la Târgoviște, în a cărui organizare spune că nu a fost implicat, deși era președinte executiv al organizației.
„Comunicarea din afara partidului și din partid, cel mai important, nu a existat în această perioadă, organizarea defectuoasă a mitingului în municipiul Târgoviște, fapt pentru care am pierdut un număr semnificativ de voturi, organizare în care nu a fost implicată nicio persoană de la nivel de conducere al organizației PSD Dâmbovița. Biroul Permanent nu a fost implicat sau să vorbesc în nume personal, eu, ca președinte executiv, nu am știut absolut nimic”, a mai spus Corneliu Ștefan.
El a precizat că va rămâne membru al PSD Dâmbovița, din care face parte de 18 ani, și a cerut organizarea unei conferințe județene în cel mai scurt timp.
Fiul Rovanei Plumb a fost ales vicepreședinte al organizației PSD Dâmbovița, în locul Ofeliei Robescu. Aceasta a demisionat din funcție în cadrul ședinței de luni seara a Comitetului Executiv al PSD Dâmbovița, organizație condusă de Rovana Plumb.
„În primul rând, s-a completat Biroul Politic Județean cu două locuri, ca vicepreședinți, în persoana domnului primar de la Braniștea, Țachianu Marian, și a domnului primar Buibăr Iulian, care este primarul de la Răscăieți, Răscăieți fiind prima localitate în topul câștigătorilor din județul Dâmbovița ai PSD. De asemenea, a demisionat din Biroul Politic Județean Ofelia Robescu, ca vicepreședinte, și în locul doamnei Ofelia Robescu a fost ales domnul Andrei Plumb ca vicepreședinte”, a anunțat Rovana Plumb la finalul ședinței de la începutul săptămânii.