Alături de acesta, DNA i-a mai trimis în judecată pe avocatul Florin Ivanovici (sub control judiciar – pentru abuz în serviciu), Niculina Niță (folosirea funcției pentru favorizarea altor persoane, fals în declarații), Ilie Chitic, administrator SC Teona Build SRL Suceava (uz de fals în formă continuată), Casa de Insolvență Bucovina IPURL (abuz în serviciu), Teona Build (evaziune fiscală).
„În perioada 2009-2017, inculpatul Niță Ilie, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava și ulterior senator în Parlamentul României, a exercitat în fapt atribuțiile de control și administrare a unei societăți comerciale, deși, potrivit statutului societății, administrator era o altă persoană. Inculpatul a acționat în aceeași manieră și după intrarea societății în procedură de insolvență din dispoziția judecătorului sindic, deși prerogativele acestei funcții au fost preluate de către inculpatul Ivanovici Florin, în calitate de lichidator judiciar”, arată DNA.
Sursa citată a mai precizat că, „în perioada 26 aprilie 2013 – 27 septembrie 2017, Ivanovici Florin, la instigarea inculpatului Niță Ilie, nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară, în sensul că: nu a condus întreaga activitate a societății comerciale respective, a tergiversat procedura de insolvență pe o perioadă de peste 4 ani, în condițiile în care activul societății se limita la patru autovehicule, din care trei nefuncționale, procedura nefiind încheiată până la momentul la care judecătorul sindic a dispus înlocuirea sa cu un alt lichidator judiciar, nu și-a precizat poziția de a menține și executa sau de a denunța un contract de parteneriat public privat încheiat anterior între societatea comercială respectivă și o unitate administrativ teritorială, despre existența căruia avea cunoștință”.
„Acționând în această manieră, lichidatorul judiciar a facilitat continuarea activității comerciale de către inculpatul Niță Ilie, în numele acelei societăți, perioadă în care acesta a realizat încasări în cuantum total de 871.518 lei, neevidențiate și nedeclarate organelor fiscale. Astfel a fost creat un prejudiciu material în același cuantum creditorilor firmei respective, întrucât sumele de bani obținute nu au fost aportate la masa credală în vederea stingerii debitelor. În aceeași perioadă, inculpatul Niță Ilie, în calitate de administrator al aceleiași firme, dar și al SC Teona Build SRL Suceava, cu intenție, a ascuns sursa impozabilă sau taxabilă, pentru activitatea comercială desfășurată inclusiv în perioada insolvenței, pentru care a încasat suma totală de 2.929.664 lei, neevidențiată contabil și nedeclarată organelor fiscale. Aceasta a avut drept consecință sustragerea de la plata obligațiilor fiscale în cuantum total de 693.289 lei”, au mai spus procurorii.
De asemenea, DNA mai arată că Niculina Niță, în calitate de reprezentant al autorității contractante (grădinița al cărei director era) și de președinte al comisiei de evaluare a ofertelor, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi semnat mai multe documente esențiale întocmite în procedurile de achiziție publică derulate, fapt ce a determinat ca soțul său, inculpatul Niță Ilie, având calitatea de administrator în fapt a două societăți comerciale, printre care și SC Teona Build SRL, să obțină, în mod indirect, foloase patrimoniale în cuantum total de 146.552 lei, reprezentând totalul valorii a patru contracte de execuție lucrări. În același context, în scopul adjudecării celor patru contracte de lucrări inculpatul Niță Ilie a folosit mai multe înscrisuri falsificate cu ocazia organizării licitațiilor.
„În același interval de timp, inculpata Niță Niculina a consemnat în fals în declarațiile date în calitate de președinte al comisiei de evaluare a ofertelor că nu are nici un interes de natură să afecteze imparțialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare a candidaturilor/ofertelor, în condițiile în care cunoștea că soțul său, inculpatul Niță Ilie, era administratorul în fapt al celor două societăți comerciale care au adjudecat contractele menționate anterior. În perioada 2014 – 2017, inculpatul Niță Ilie, cu intenție, a omis să consemneze veniturile în valoare totală de 2.041.482 lei, încasate în nume propriu, dar obținute sub aparența derulării activității comerciale a societăților pe care le controla. În lunile ianuarie – februarie 2018, inculpatul Chitic Ilie, în calitate de administrator al SC Teona Build SRL Suceava, cu scopul de a induce în eroare organele judiciare a depus la dosarul cauzei un înscris falsificat intitulat „contract de subantrepriză nr. 14 din 18.02.2013″. Ulterior, o copie a aceluiași document a fost depus de inculpat și la Primăria municipiului Suceava – Direcția Patrimoniu”, spune DNA.
În cauză s-au constituit părți civile: Primăria municipiului Suceava, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Școala Gimnazială Specială Sf. Stelian Rădăuți.
De asemenea, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpatului Niță Ilie, până la concurența sumei de 1.564.807 lei.
„În cauză s-a mai dispus indisponibilizarea și instituirea măsurii asiguratorii a popririi de către Senatul României sumelor de bani datorate sau care urmează a fi datorate în viitor cu titlu de venituri din muncă inculpatului Niță Ilie, până la concurența sumei de 1.564.807 lei. Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză”, mai precizează sursa citată.