Un senator PSD face anunțul: Cel mai probabil miercuri vom da un da un vot în Parlament pe restructurarea Guvernului
„Cel mai probabil vom ajunge la solicitarea de remaniere aprobată de Parlament. Asta cu restructurarea e un termen jurnalistic. Remanierea e de două feluri: o remaniere simplă, post pe post, sau o remaniere care implică modificarea culorii, compoziției politice a guvernului sau modificarea structurii guvernului, caz în care remanierea întâi se aprobă de Parlament, abia după aia președintele revocîă și numește pe unii membrii ai guvernușlui”, a declarat la România TV senatorul PSD șerban Nicolae.
El a mai spus că o astfel de variantă va fi adoptată chiar dacă președintele Klaus Iohannis va accepta parțial propunerile premierului Viorica Dăncilă și că restructurarea Executivului va fi făcută, cel mai probabil, în această săptămână.
„Din ce am stabilit noi astăzi (luni – n.r.), cel mai probabil premierul va lua legătura cu președintele mâine (marțui-n.r.), să ne lămurim, că am luat în calcul ipoteza ca președintele să spună că nu a luat o decizie, caz în care nu mai stăm să-l așteptăm. Cel mai probabil miercuri vom da un da un vot în Parlament pe această remaniere care să implice și modificarea structurii guvernului”, a adăugat Nicolae.
Premierul Viorica Dăncilă a avut luni o întrevedere cu Liviu Dragnea și cu alți lideri ai coaliției de guvernare, tema discuțiilor fiind situația remanierii și o posibilă restructurare guvernamentală.