Unde va merge președintelui Klaus Iohannis în prima sa vizită oficială
Potrivit jurnaltv.md, infomația a fost confirmată de secretarul general al Aparatului președintelui Republicii Moldova, Ion Păduraru.
Acesta a declarat că președintele Klaus Iohannis se va întâlni cu omologul său, Nicolae Timofti, dar și cu viitorul premier, dacă până atunci va fi constituit noul Guvern, potrivit sursei citate.
Șeful statului român va avea întrevederi și cu liderii formațiunilor politice din Republica Moldova și va ține un discurs public la una dintre universitățile din Moldova.
Președintele Klaus Iohannis s-a aflat pe 28 noiembrie, într-o vizită privată, la Chișinău, împreună cu Mihai Răzvan Ungureanu și Vasile Blaga, el fiind la acea vreme președinte ales, Traian Băsescu aflându-se încă în timpul mandatului în exercițiu de șef al statului.
Klaus Iohannis a susținut, atunci, o conferință de presă comună cu președintele PLDM, fostul premier Vlad Filat.
„Pe 30 noiembrie, cetățenii Republicii Moldova au șansa să aleagă un viitor european pentru țara lor, o schimbare în bine care se va resimți în viața de zi cu zi a fiecăruia. Orice soluție aleasă pe 30 noiembrie trebuie să fie agreată de o majoritate a cetățenilor Republicii Moldova. Este de datoria tuturor liderilor politici angrenați în această campanie electorală să nu creeze ciocniri de interese între diferitele comunități din interiorul statului și să se concentreze pe prezentarea unor proiecte care să răspundă nevoilor cetățenilor Republicii Moldova. Am speranța că cei cu drept de vot vor opta pentru un viitor pro-european, fac apel cu precădere și la cei cu cetățenie română”, a declarat Iohannis.
El a menționat că „România a avut șansa istorică de a deveni parte a comunității europene”.
Iohannis a menționat că „nu există o altă țară decât Republica Moldova care este atât de importantă pentru noi, românii, pentru România, pentru relațiile externe ale României”.
„România cu siguranță are o datorie de necontestat față de Republica Moldova: constituirea unui spațiu comun de democrație, stabilitate și prosperitate pentru cetățenii români și moldoveni. Iar unul dintre obiectivele principale ale politicii externe este susținerea în cel mai clar mod cu putință a parcursului european al Republicii Moldova”, a mai precizat Iohannis.